a fi nu înseamnă a avea

   Cu fiecare zi pe care o împlinesc, sunt atras din ce în ce mai mult de dorinţa de a nu mai spune nimic şi de a mă retrage în solitudinea antrenamentului. Acele momente de maximă serenitate interioară, mă determină să exersez la nesfârşit o singură mişcare. Da, aceeaşi mişcare repetată la infinit! Cu siguranţă, pentru un ochi neavizat, această cuprindere în frenezia unei singure mişcări poate să nu reprezinte mare lucru. Însă eu îţi spun că înainte de a privi, priveşte-te, şi vei descoperi în lucrurile şi faptele cu care te înconjori, surprinzătoare nuanţe de puritate. Cu răbdare, de azi înainte voi contempla viu infinita expresie interioară nu ca un exerciţiu al perfecţiunii şi desăvârşirii. Pentru mine, de acum înainte, mult mai important va fi studiul mişcării.

   Răzvrătit, descătuşat de frică şi prejudecăţi, mi-am propus să alung de la mine nevoia de a deveni un etalon, un model ori o cale. Acum, mai importantă e caligrafia mişcării şi modul cum pot ca dintr-o singură şi lungă linie, să depăşesc limita propriilor conflicte. Cu fiecare repetare, învăţ că a fi nu înseamnă a avea, că odată cu fiecare gând şi mişcare câştigată, alte o mie trec în uitare. Da, a fi nu înseamnă a avea! În această mare de trecere şi transformare, în tot acest dramatism al mişcării, ceva pare să fi rămas constant în mine: atitudinea, aptitudinea şi viziunea cu care de fiecare dată mă loghez atât de uşor la un ceva infinit de frumos şi adânc.
Odată cu fiecare exersare a lungii linii a mişcării katanei, estompez contrariile şi mă apropii din ce în ce mai mult de originea mişcării. Originea - sursa mişcării, devine căutarea şi înţelegerea, elixirul ce cuprinde în poţiuni de viaţă, contradicţiile şi conflictele, sinteza şi armonia.
   Mă las scris de o carte egoistă, de multe ori prea tehnică, pe care un bun prieten al meu în ale dialogului şi vieţii, m-a îndemnat să o numesc ... „CARTEA MEA”! Dacă-i pătrunzi textul şi dacă nu te vei arunca năvalnic în cuvinte, dacă vei lăsa să te cuprindă vraja lecturii şi nopţii, cu siguranţă vei descoperi că într-un final este şi „CARTEA TA”. Promit, ca seară de seară să rostogolesc spre tine poveţe poveşti despre ... maestrul tău de sabie.
 

povestea … clipa şi mintea

Maestrul de sabie se dedică în trup, minte şi suflet artei pe care o studiază. Pentru el, arta e mai presus de orice căutare şi nevoie. Ca orice maestru, îşi doreşte nespus de mult ca arta pe care o stăpâneşte să fie şi eficientă. Numai că singurul reper care măsoară eficienţa în luptă e MOARTEA! … şi dacă mă gândesc bine, oare câţi dintre maeştrii zilelor de azi sunt dispuşi a sta limpezi ca apa unui lac de munte în faţa morţii? Pe parcursul vieţii sale, maestrul de sabie poate fi surprins că există momente când nu-şi poate stăpâni arta la perfecţiune. Totuşi, ceea ce el poate cântări şi controla, e CLIPA şi MINTEA. Un maestru de sabie care joacă impecabil aceste două reguli, el e veritabilul maestru căutat şi dorit de fapta şi trăirea oamenilor.
În viaţa fiecărui veritabil maestru de sabie, la un moment dat apare dorinţa din ce în ce mai mare şi copleşitoare, de a deveni un la fel de bun maestru în mult mai multe domenii. Maestrul spadasin este printre puţinii oameni care descoperă că odată cu rafinarea artei în care a păşit, arta lui nu este decât un crâmpei dintr-un CEVA mult mai mare. În clipa când un maestru descoperă că mai important decât arta în sine este importanţa artei, abia atunci acel om se află în exerciţiul VIEŢII. De asta, mulţi dintre discipolii marilor maeştri, au observat în dascălii lor munţi de frământare, de multe ori paşi neînţeleşi şi şovăielnici. Dacă te grăbeşti să interpretezi parcursul unui maestru spadasin, sigur ai să-l judeci de cele mai multe ori a fi nehotărât ori inconsecvent. Însă pentru acel maestru, intensitatea vieţii se joacă la un alt nivel. Pentru el, mica artă în sine nu mai e o căutare. Şi cu cât maestrul tău se va apropia de unicul reper al eficienţei - MOARTEA, cu atât mai multe şi năvalnice preocupări vei vedea în profesorul tău. Poezia, lectura, pasiunea dialogului, călătoria şi multe altele vor masca adânca artă a maestrului tău, aparent făcându-i vulnerabilă arta predării.

Un luptător ce ţinteşte desăvârşirea, continuu este mişcat de nevoie de a fuziona cu din ce în ce mai multe priceperi şi învăţături străine lui. Aparenta lui nestatornicie într-o anume artă, nu este decât reperul că acel maestru a ajuns la nevoia de a se contopi cu cât mai multă învăţătură, necesară maestrului în a-şi forma imaginea globală asupra fiinţei sale. Această învăţătură este trebuincioasă maestrului de sabie în a forma instrumentul necesar găsirii acelui fragment numit ASEMĂNARE. În astă lume există maeştri care necontenit şi obsedant povestesc elevilor despre valoarea diferenţei dintre ei şi ceilalţi, diferenţa dintre şcoala lor şi inferioritatea celorlalţi, şi că diferenţa este metoda singură spre eficienţa în luptă. În realitate acei maeştri niciodată nu vor fi în lucrare şi în Cale, arta războiului fiind pentru ei doar o desluşire externă. Veritabilul maestru este acela care vede sămânţa ASEMĂNĂRII în arta mânuirii săbiilor. Numai el este în măsură de a te purta spre acel limbaj universal, închis tuturor celor ce-şi construiesc arta pe elocvenţă, orgoliu şi încăpăţânare. Pentru un veritabil maestru chiar că nu mai există stiluri şi şcoli, arte şi curente în mânuirea săbiilor. Pentru el există doar arta de a controla CLIPA şi MINTEA.
 

top page

povestea … antrenează-te ca să te învingi

   Antrenamentul unui bun luptător de sabie, nu constă în performanţa de a fi mai bun azi decât ieri, mai bun mâine decât astăzi. Scopul antrenamentului maestrului de sabie este VICTORIA, indiferent de preţul cheltuit, indiferent de mijloacele folosite. Victoria unui luptător de sabie nu este una înaintea morţii, ci e una înaintea vieţii. Apoi, maestrul tău de sabie nu poate venera nici viaţa cum nici moartea, el nu fuge nici de moarte şi nici de viaţă, însă evită tot ceea ce viaţa creează ca ataşament.

   Ca să atingi perfecţiunea în arta katanei, necesar este a te antrena zilnic, indiferent de anotimp, de obligaţii, de starea de sănătate. O zi pierdută nimeni nu o poate aduce înapoi. O zi pierdută de multe ori în faţa unui adversar la fel de priceput, convins şi antrenat ca tine, înseamnă o luptă pierdută. Ca să fii un bun spadasin, antrenează-te cu o gamă cât mai diversă de arme. Umple-ţi panoplia de arme şi în fiecare zi exersează cu ele, aducându-le să facă parte din tine, până când orice armă se va comporta ca o prelungire naturală a mâinii. Când loveşti cu arma, antrenează-te ca şi când ai lovi cu mâna, iară când vei lovi cu mâna, antrenează-te ca şi când ai lovi cu sabia. Apoi nu lovi cu mintea sau cu ochiul, loveşte cu pântecul inimii. Doar aşa adversarul tău va fi copleşit de energia pe care o degajă fiecare mişcare a ta. Tehnica, în antrenament intră în războinic prin lumina ochiului şi minţii, şi iese din el prin suflul lăuntric ce unifică cele trei corpuri ale oricărui luptător desăvârşit.
   Când te antrenezi cu o armă, nu căuta să-i perfecţionezi specificitatea, diferenţa care se realizează între ea şi restul. Antrenează-te găsind punctul comun şi asemănarea între arme. În ăst fel, niciodată nu vei fi dependent de ce armă vei purta în mână. În ăst fel, sabia în mâna ta va fi o prelungire a inimii şi nu una a închipuirii. Niciodată nu pierde timp să fii un super-specialist în vreo armă din panoplia ta. Fii bun în toate, astfel corpul tău niciodată nu va fi gelos pe o anume mişcare. Când te antrenezi cu arma, înainte de toate învaţă să te mişti după cele două reguli ale luptătorului de sabie: omul urmează arma şi arma urmează omului. Pentru un veritabil maestru de sabie, antrenamentul de mult nu mai este o regulă. El niciodată nu se va antrena după căi şi metode inspirate din succesul altora, pentru că el este singurul care ştie că o victorie este irepetabilă, o tehnică este irepetabilă, ori că pierderea propriei vieţi este un fapt irepetabil. Maestrul de sabie antrenează unicitatea, irepetabilitatea, spontaneitatea, şi toate acestea stau bine ascunse în ore şi ore de antrenament. Niciodată nu ai să poţi deveni un învingător, numai prin faptul că îţi închipui. Înainte de a începe şi a sfârşi un antrenament, cufundă-te în mişcări simple şi repetă-le la nesfârşit, până în clipa când ele devin o memorie a firii, pentru că instinctul la un luptător de sabie prietene, este obişnuinţa antrenată la infinit. Antrenamentul şi lupta au un preţ, pe care maestrul de sabie ştie cât de mult trebuie să-l plătească. Pentru un veritabil maestru de sabie, antrenamentul şi lupta, obligatoriu se cade a fi un pas spre nobleţea fiinţei.
 

top page

povestea … impuritatea luptătorului de sabie

   Cei mai mulţi spadasini, se agaţă de sabia lor ca de ultima speranţă. Când vezi un astfel de războinic, destinde-te, coboară-ţi lejer vârful katanei, priveşte-l cu răbdare şi limpezime, aşează-te cât mai bine pe picioare şi din acel moment nu-ţi mai rămâne decât să aştepţi. Aşteaptă să lovească cât mai puternic şi cât mai speriat. Înaintea unei astfel de lovituri, războinicul, disperat şi nesigur, aruncă în faţa lui multă putere de a fi, pentru că vrea cu orice preţ să trăiască. Înrădăcinează-te, aşează-te sub lovitura lui, cedează din bazin şi picioare, atât cât să fii sub prea-multul cu care se aruncă asupra ta. Şi înainte de a fi lovit, răsuceşte-te, ridică-te şi taie fulgerător, pentru că în lupta de sabie funcţionează doar regula Totul sau Nimic.

   Mai toate şcolile de sabie cunosc faptul că pentru orice forţă extinsă dincolo de sfera de control, întotdeauna va exista o contralovitură. Pe baza acestei observaţii, în astă lume există două mari tipologii de spadasini şi şcoli. Prima şi cea mai numeroasă, sunt a celor ce folosesc şi aplică această observaţie, spadasinii lor construindu-şi tehnicile şi reacţiile pe faptul că la un moment dat îţi vei părăsi sfera de control, aruncându-te decisiv cu o lovitură finală, lovitură pe care el o va controla într-un fel sau altul, executându-şi impecabil contraatacul, toţi aceştia formând şcolile externe de sabie. A doua tipologie de spadasini este mai puţin numeroasă şi formează şcolile interne de sabie, iară aceştia sunt aceia care pe lângă obişnuinţele şcolilor clasice de sabie, au curajul de a antrena capacitatea de a da uitării tot ceea ce unui războinic îi este teamă că o să piardă. Desăvârşirea unui spadasin este o operaţiune complexă şi de cele mai multe ori constă în a-l determina să renunţe a mai urma vocile individuale. Un bun spadasin nu poate cunoaşte păreri personale, tehnici personale. El doar se contopeşte cu Calea, iară instinctul lui nu reprezintă altceva decât educarea imprevizibilului. Inamicul nevăzut al luptătorului de sabie este comparaţia, iară în clipa când un luptător de sabie compară, deja a păşit în moarte.
   Prietene, toţi spadasinii de renume la început şi-au înfrânt adversarii prin forţă. Ulterior, au descoperit că cel care îşi domină eul e cu adevărat mai puternic decât toţi ceilalţi. Spre sfârşitul carierei de spadasin, războinicul nostru învaţă să-i priceapă pe oameni, şi abia în clipa când se retrage în solitudine, maestrul tău de sabie descoperă că atingerea sinelui lui Dao e singura iluminare şi că deşarte sunt eforturile omului spre dobândirea renumelui printre oameni. Competiţia şi comparaţia sunt duşmanii de moarte ai maestrului tău de sabie, … însă cine stă să înveţe o astfel de disciplină în anii tinereţii?
 

top page

povestea … doar imaginează-ţi

   De întrebi pe cei mai mulţi discipoli ai katanei, care este scopul lor în viaţă, care este destinaţia convingerii lor, majoritatea ajung să se învârtă în jurul cuvintelor, neputând da un răspuns exact căutării lor. Pe faţa a puţini războinici vezi din prima clipă ambiţia, destoinicia, convingerea şi hotărârea de a fi cei mai buni ai ăstei lumi.
   Obligaţia maestrul de sabie e să-şi conducă discipolii în Cale cu un scop bine fundamentat şi bine priceput de toate minţile implicate, din start fiind necesar a le insufla acestora ţinte bine stabilite, palpabile şi care să-i îndemne spre exerciţiul performanţei interioare şi exterioare. Un om care are o ţintă de atins, e un om câştigat, dându-i acestuia energia necesară, voinţa şi capacitatea de a mobiliza nesfârşitele resurse interioare şi exterioare. Această procedură se numeşte maximizarea învăţăturii şi demult nu mai este o noutate pentru multele şcoli de sabie care şi-au păstrat tradiţia şi vigoarea. Pe lângă ţinta concretă a antrenamentului, pe lângă rezultatele palpabile, discipolului trebuie să i se insufle şi o altfel de căutare care nu mai ţine de lucrurile şi faptele cântărite ale acestei lumi. Discipolul trebuie să vadă în maestrul lui de sabie, că există un ceva mult mai subtil dincolo de învăţătura expusă în Dojo. Acel ceva care se vede şi care funcţionează în maestrul lui, îl va urni atunci când toate i s-au desluşit şi nimic nu-l mai atrage. Normal, există şi aceste momente când fiecare ne întrebăm ... la ce ne foloseşte atâta efort şi o astfel de artă?

   Ei bine prietene, măcar pentru o clipă te rog să-ţi închipui că în arta katanei, există o etapă, un nivel mult mai subtil decât cel la care eşti. Mulţi dintre discipoli, ofiliţi de rezultatele dobândite până la acel moment, au tendinţa de a interzice trupului, minţii şi inimii să aspire sau să-şi imagineze că există un astfel de nivel. Această trecere de la o etapă la alta nu se face convenţional în obişnuinţele antrenamentului de până atunci. Această trecere nu mai ţine de ţinte şi ambiţii, de maximizarea învăţăturii, de cât de multe performanţe lumeşti ai acumulat, ci ţine de puterea individuală de a renunţa la tot ce îţi este mai drag în arta pe care o stăpâneşti.
   Pentru maestrul tău de sabie, prima mare renunţare este despărţirea de fizica katanei lui, apoi, cu gingăşie va renunţa treptat la minte, la trup, ca într-un final, renunţarea la suflet să-i aducă desăvârşirea, pentru că scopul final al oricărui veritabil trăitor de Budo e Desăvârşirea. Şi ce este Desăvârşirea decât un altfel de a Iubi.
                                                                                                             … doar imaginează-ţi … !

top page

povestea … nu lăsa ca formele să te cuprindă

   În lumea asta a "artei katanei", există şi o multitudine de "artişti". Ei sunt "maeştrii" care închid în forme o artă care nu are cum să aibă formă. Bine, poate să aibă cel mult fond, însă formă niciodată. Un veritabil maestru de sabie se amuză când discipoli sârguincioşi îşi întreabă dascălul: „maestre noi din ce şcoală provenim?” sau „ce şcoală vom transmite mai departe?” Prietene, FORMA, mereu va închide perfecţiunea, desăvârşirea. Poate că de aceea călugării atunci când din penson conturează cercul Zen, niciodată nu vor închide complet simbolul ... pentru că nu vor să cuprindă în forme perfecte, perfecţiunea! Da, perfecţiunea, desăvârşirea nu se lasă cuprinsă de forme.
   Un bun maestru în arta pe care o metabolizează în cuminţenie, niciodată nu se va lăsa amăgit de forme, pentru că o artă nu este o formă, iară maestrul va greşi atunci când în antrenamentul său va cuprinde discipolii în forme. Normal că atunci şi învăţarea lor va fi dominată de forme, priceperea lor dominată de forme şi într-un final eficienţa lor va fi dată doar de forme. Numai că într-o luptă pe viaţă şi pe moarte forma nu poate proteja viaţa, pentru că forma este dată numai morţii. Viaţa este fond, arta este fond.
   Foarte multe dintre şcolile de mânuire a katanei au ajuns, din lipsă de severă tradiţie, din lipsă de sevă şi concret, a fi simple forme de exerciţiu fizic, nemaiavând nicio legătură cu arta marţială în sine. Acolo antrenamentele se execută numai la viteze controlabile şi negociabile, şi totul se justifică prin condiţia că totul ţine de o artă a înţelegerii absconsului. Însă aceşti "artiştii" ai dojo-urilor nu au de unde să cunoască faptul că viaţa şi moartea nu sunt negociabile şi că diferenţa dintre viaţă şi moarte nu este un joc realizat la viteze mici şi controlabile. Lupta e o descătuşare de impresionabile şi fulgerătoare energii, în care orice emoţie ce apare în mintea, trupul şi inima luptătorul de sabie, devine o povară care îl va îngenunchea în faţa adversarului. În luptă, FORMA, stimulează frica, emoţie care inhibă orice spontană, firească şi naturală mişcare.

   Dar cum poate dobândi un luptător de sabie fondul artei? Simplu! Eliberându-se în primul rând de lestul formelor, desfiinţând prejudecăţile în lupta cu sabia, transformându-se într-un răzvrătit, spărgând barierele mentalităţilor născute taman din forme. Apoi e necesar ca discipolul să se dedice antrenamentului neostenit, experienţei şi contactului cu cât mai mulţi luptători. În momentul când fuzionezi cu experienţa a cât mai multor adversari, trupul, mintea şi inima ta pătrund fondul artei şi firii umane. Având o astfel de pricepere, care nu stă scrisă în cărţi şi tomuri de teorie, începi să înţelegi pe deplin ce este viaţa şi moartea, cine este cel ce omoară şi cel ce moare cu fiecare mişcare, în această artă fragilă a katanei.
 

povestea … cele şase mişcări

   Pentru a stăpâni în arta katanei ceea ce alţii doar mental afirmă că stăpânesc, se cade ca arta ta să se fundamenteze pe un infinit de multă experienţă directă, făcând a încălca orice regulă pe care cei din jurul tău cu încăpăţânare ţin a o respecta. Singura regulă în care merită să te clădeşti e instinctul natural, virtute pe care mama natură o dăruieşte oricărei făpturi a acestei lumi. Prin antrenament, nu fă altceva decât să redobândeşti instinctul firesc, natură care surprinzător te va aduce mult mai aproape de adevăr, cale şi viaţă, descoperind adevăratul chip al umanităţii. Nu uita că regulile şi dogmele ucid războinicul din om, aducând după ele frica şi neştiinţa, lume dominată de îngrădiri construite din raţiuni anume. Supravieţuirea într-o luptă reală, în care unul moare şi unul merge mai departe, ţine doar de instinct, instinct care la un spadasin desăvârşit nu este decât o educare a imprevizibilului.
   Când o luptă porneşte, în pragul morţii, fiinţa ta fuzionează cu cea a adversarului, născând un „munte de plinuri”, o densitate ce poate fi tăiată doar dacă îi urmezi golurile. Aceasta e şi legea supremă în arta katanei – urmează şi taie golurile, principiu pe care orice spadasin iscusit se cade a cunoaşte. Densitatea, acel plin născut din această fuziune de grele destine, poate fi perceput de spadasin doar dacă a atins de nenumărate ori în luptă, în antrenament şi meditaţie, câteva stări şi trăiri importante, necesare în găsirea şi simţirea golurilor de care vorbeam. A înţelege înainte de a vedea, e un subtil pe care mentorul trebuie să-l desluşească discipolului în exerciţiul lui, metoda fiind: a vedea; şi, a fi nemanifestare spontană.
   Calmul şi conştientizarea totală, îi permit luptătorului de sabie să controleze curgerea energiilor, timpului şi spaţiului, anulând falsa dimensiune a mentalului. Apoi să ştii, că a urma golurile, nu este decât o prelungire a „învăţăturii celorlalte şase elemente”, elemente ce animă lumea făpturilor, lucrurilor şi faptelor. Stăpânind curgerea acestor şase elemente, moartea niciodată nu va sălăşlui în trupul, mintea şi inima maestrului tău de sabie. Lemnul, Focul, Pământul, Metalul, Apa şi Vidul desenează "jocul celor şase mişcări", legi după care un veritabil maestru de sabie se ghidează în antrenament şi luptă, în tehnică şi meditaţie: … focul transmută în metal; metalul în apă; apa în lemn; lemnul în foc; iară în centrul acestei transformări guvernează pământul şi imuabilul vid. Focul influenţează metalul; metalul influenţează lemnul; lemnul pământul; pământul apa; apa focul; şi cele cinci elemente sunt stabilizate de vid. Lemnul este albastru şi verde; Focul e roşu şi portocaliu; Pământul e galben; Metalul e alb şi argintiu; Apa e bleumarin şi negru; Vidul e absenţă (simbolizat prin roşu şi negru). Focul e vară şi căldură; Metalul e toamnă şi uscăciune; Apa e iarnă şi frig; Lemnul e primăvară şi vânt; Pământul e tranziţie şi umiditate; iară Vidul e nevăzutul ce le leagă şi le mişcă pe toate.
   În arta katanei Focul e eliberare şi străpungere, e energia şi stăpânirea de a controla mişcările; Pământul e centru şi inerţie, e temelia gesturilor şi mişcărilor; Metalul e victoria şi declinul, e tehnica şi stilul; Apa e aşteptare şi acumulare, e puritatea şi fluiditatea; Lemnul e creştere şi iniţiativă, e felul prin care controlezi fluxul de energii; iară Vidul, Vidul e inspir şi expir, sursa mişcării, golul necesar în care toate se adună.
   Multora, această ascunsă internă alchimie nu reprezintă decât nişte imposibile şi intangibile simboluri. Pentru maestrul tău de sabie, ele sunt desluşiri ale celor şase mişcări. Fii mistuitor (ca focul); zelos (ca pământul); perfectibil (ca metalul), transmutabil (ca apa); perseverent (ca lemnul); seren (ca vidul). De asta un bun spadasin, îşi învinge adversarul din cel mult şase mişcări. Ce este mai mult este moarte!
 

top page

povestea … imperturbabilitate şi armonie

   Când te poziţionezi în faţa altui spadasin, nu fă altceva decât să te aşezi tăcut, limpede şi neatins ca apa unui lac lipsit de valuri. Nu căuta să câştigi, nu căuta să-l învingi, nu căuta să-i înşeli vigilenţa. Nu căuta să-i impui tactica şi tehnica. Nici măcar nu-i da impresia că îl priveşti cu atenţie. Fără să maschezi, aşează-te ca o salcie pletoasă şi bătrână, adâncită-n rădăcinile puternice, afişând o rezistenţă moale, lăsând vântului, puterea de a te mişca. Abia atunci ştii că lupta ai câştigat-o, afişând plenar imperturbabilitate şi armonia, stare care induce adversarului ambiguitate şi nesiguranţă. Când simţi că adversarul tău e copleşit de gânduri, emoţii şi temeri, nu fă decât să-i urmezi golurile. Abia când lupta se termină, când te cuprind toţi fiorii luptei, îţi dai seama că lupta pentru viaţă şi moarte nu e decât o filozofie în mişcare a războiului dintre ambiguitate şi dezambiguitate.
   În antrenament şi meditaţie împinge-ţi arta exersată spre dobândirea şi desluşirea stări de imobilitate mentală, corporală şi sufletească, stare care să-ţi permită a nu mai irosi infinite energii prin actul de comparaţie ori asemănare. Maestrul tău de sabie cu siguranţă îţi va descoperi că povara chinuitoare într-o luptă nu e adversarul şi abilitatea lui de a-şi închipuii ceea ce tu eşti. Adversarul cel mai de temut al luptătorului de sabie e propriul mental, propriul intelect. El te îngenunchează, te subjugă. Înlătură prin antrenament şi meditaţie ego-ul, înlătură fluxurile de furie şi teamă, educă-ţi simţul intuiţiei. Înlătură fugarele gânduri, emoţiile, prejudecăţile, personalele păreri, adieri ce ca un vânt tulbură luciul imaculat al oglinzii apei, distorsionând adânca realitate.
   Ca să atingi starea de dezambiguitate (imperturbabilitate), necesar e exerciţiul înţelegerii sinelui, pentru a pătrunde interioara natură umană, lăsând mintea guvernată de inimă. Atinsă starea de imperturbabilitate, abia atunci ochiul interior al minţii niciodată nu te va minţi. În luptă, meditaţie şi antrenament, trupul urmează calea minţii, mintea urmează calea sufletului, sufletul urmează calea totalităţii, iar totalitatea se urmează pe Sine.
   Ce înseamnă pentru discipol armonia? La început înseamnă … mult curaj. Ce înseamnă pentru maestrul tău de sabie armonia? Înseamnă înainte de toate … multă precauţie. Restul, las în seama ta să le descoperi.

top page

povestea … continuu schimbă-te în bine

   Maestrul tău de sabie îşi doreşte ca permanent să fie performant şi competitiv, iară acest nivel, niciodată să nu-i fie atenuat de un ceva anume. În acest sens viaţa maestrului tău e o perpetuă transformare şi nevăzută transmutare.
Pentru orice spadasin, există un moment când performanţa şi competitivitatea stagnează, ori, uşor, uşor, ambele tind a se prăbuşi. Ca să evite această evidentă tragedie, maestrul de sabie dezvoltă în alchimia sa, două metode extrem de interesante, ingenioase şi folositoare, ce menţin conştiinţa în potenţial. Prietene, orientează-ţi energiile în spre a-ţi dezvolta abilităţile de integritatea absolută, perseverenţă, onestitate, loialitate, disciplină, intuiţie, curaj, rezistenţă, inteligenţă şi perseverenţă, păşind fără de teamă în spaţiul ce abundă în filozofie şi termeni ezoterici. Această reorientare dinspre o lume a imediatului, a exersării în vectorii orizontalei, spre o lume a transcendenţei şi verticalei, nu e un diluat al învăţăturii, ci ascunde un mult mai mult pragmatism şi concret al Căii. Acum, iscusit poţi interveni asupra totalităţii fiinţei tale cu un al doilea instrument ce impune sinelui cât şi celor din jur, tempoul perfecţionării continue.

   Toate cele ce le-am povestit, nu au nicio valoare dacă nu sunt îmbrăcate în efortul de continuă schimbare în bine. Prietene, o educare excesivă a performanţei şi combativităţii în arta katanei, nu face decât ca în scurt timp să devii eventual un genial inginer al mişcării şi nimic mai mult. Din păcate, performanţa şi competitivitatea excesivă, îţi vor consuma resursele fiinţei, ucigând tot ceea ce ai mai frumos în tine.
   Schimbarea în bine a luptătorului de sabie nu se poate face fără o educare şi desluşire a necesităţii prudenţei în orice. Toate aceste virtuţi, exersate în vectorul verticalei, vor duce într-un final la exerciţiul bunului-simţ, expresie măiastră a celui mai înalt grad de conştientizare a existenţei. Reala performanţă şi competitivitate a unui veritabil maestru de sabie, în final se cade a se revărsa peste oameni nu în numărul de morţi lăsaţi pe câmpul de luptă, ci în capacitatea acestuia de a insufla şi a inspira în rândul semenilor lui infinită iubire, pace, adevăr şi sinceritate, toate cuprinse în putinţa fiecăruia de a se auto-realiza şi a dobândi înalta conştiinţă umană. Maestrul tău de sabie e omul care îţi redă noţiunea de a fi şi ceea ce e firesc să fii.
 

top page

povestea … nu fă umbră pământului degeaba

   Un războinic, se naşte nu pentru a fi o unealtă în mâna generalilor. Aceia ce se lasă în slujba unor lideri, nu sunt adevăraţii războinici. Aceia sunt doar nişte ostaşi, nişte instrumente în mâna unor oameni diabolici. Un războinic prietene, e un om liber şi răzvrătit, supus doar unei unice şi imuabile doctrine. Doctrina războinicului veritabil e Dao, … e Calea, Adevărul şi Viaţa. El nu s-a născut pentru a face umbră pământului degeaba. Viaţa lui nu se măsoară în destin, în rosturi şi meniri orizontale. El nu s-a născut să sfideze moartea ori să fie un exemplu vieţii. Vectorul existenţei unui războinic, al maestrului tău de sabie e altul.

   Trăieşte-ţi fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Bucură-te de acest privilegiu de a fi viu, liber, cu putere de a fi şi a alege. Preţuieşte fiece clipă, nu pentru că mâine ai putea muri, ci pentru că adevărata valoare a existenţei încă se ascunde în acest dar numit naştere. Pentru maestrul tău de sabie, moartea nu există. Există doar acum şi aici. Pentru el, viaţa nu e o desluşire a unei forme ascunse în ceaţă, e mai degrabă o hotărâre. Un om hotărât e un om de neclintit. Un om hotărât nu e doar o simplă îngrămădire de carne, oase şi temeri. Un spadasin hotărât e animat de idee, de abnegaţie, fiecare părticică a lui emanând o forţă imposibil de contrat chiar de o armată. Bine, armatele şi generalii pot ucide mulţimi de oameni, însă armatele şi generalii nu se pot lupta la infinit cu idealurile şi hotărârea unui om. Maestrul tău de sabie ştie că mulţimile sunt uşor de învins, însă un OM, un OM e cel mai greu de răpus. Iar când în privirea lui, regăseşti lumina întregii umanităţi, acel om e inexpugnabil.

   Ca să învingi rapid şi în mod absolut un adversar, nu e nevoie numai de antrenament şi tehnică desăvârşită. Mai ai nevoie şi de o katana. De o sabie pe care nu neapărat să o porţi ostentativ la centură. Sabia pe care orice spadasin iscusit o preţuieşte cel mai mult e hotărârea. Un războinic nu are menirea de a alege şi de a pierde timp cu luarea de decizii. El, cel mult poate fi hotărât să lupte pentru că se cuvine a lupta şi a învinge, ori, poate să fie hotărât să moară pentru că moartea-i nu e un sacrificiu ori o alegere, ci o hotărâre pentru o morală care urmează a se împlini printr-un astfel de fapt. Prietene, înainte de toate, orice spadasin desăvârşit cunoaşte că alegerea sacrificiul sau alegerea morţii e un sacrilegiu adus credinţei şi capacităţii de a hotărî. Un spadasin hotărât e acela care îşi duce calea, adevărul şi viaţa la bun sfârşit şi nu culcă stindardul naşterii doar pentru a uşura pământul de-o umbră.
 

top page

povestea … du lucrurile şi faptele lumii până la capăt

   Nu flutura sabia în faţa adversarului tău pentru a-l intimida. Un astfel de gest denotă totală lipsă de stăpânire, lipsă de hotărâre, infinit de multă nesiguranţă şi slabă pregătire. Un războinic veritabil când scoate katana din teacă, o scoate pentru a ucide, nu pentru a intimida. Odată katana scoasă din teacă, du războiul până la capăt şi anihilează-ţi definitiv adversarul. O luptă care nu e dusă până la capăt, inflexibil va naşte alte o mie. Nu poţi face război ducând traista păcii în spate, cum nici pace nu poţi face agitând stindardul războiului în mână. Când începi a făptui şi a rostui lucrurile, du-le până la capăt, astfel ele vor dura o veşnicie.

   Războiul lung şi lupta lungă, vlăguiesc toţi combatanţii, victoria nefiind una a firescului şi naturalului, ci una a consecinţei, fapt total dăunător armoniei cereşti. Războaiele lungi şi istovitoare nu sunt câştigate de către cei buni şi puternici, ci de către cei care de regulă sunt mai mulţi, iară cei mulţi nu sunt şi cei mai buni. În ăst fel armonia cerească este profund tulburată, făcând a se răzvrăti într-un final asupra tuturor.

   Un război lung nu poate aduce pace de o mie de ani, însă un război fulgerător şi total poate aduce pacea de o mie de ani. De aceea, lupta unui maestru de sabie se cade a fi una fulgerătoare şi totală, adversarului nu numai luându-i-se viaţa ci şi plenara hotărâre şi fundamentul fiinţei. Un adversar învins în totalitate, cu greu va răzbate a mai duce o altă luptă cu tine. Învinge-ţi adversarul atât în trup, cât şi în minte şi suflet. Dacă vei avea milă şi îi vei cruţa unul din corpurile întregului, acel rămas în viaţă, se va răzvrăti şi te va învinge în mod absolut. Pentru maestrul tău de sabie, pacea nu e absenţa războiului, ci înţelegerea deplină a consecinţelor acestuia.
 

top page

povestea … goala credinţă a omului

   După ce săvârşeşti o luptă pe viaţă şi pe moarte, după ce sabia ta a tăiat în final golul fiinţei temutului adversar, după ce toate străfulgerările şi tremurul chimiei dispar, abia atunci în crucea clipei realizezi dimensiunea reală a vidului. Atunci în crucea clipei, realizezi de ce viaţa e un gol şi nimic sacru, şi de ce, de cele mai multe ori, nu e nimic de înţeles şi nimic de obţinut. Sfârşind o luptă, scuturând de pe lama katanei sângele ce repede începe a se încleia, te întrebi: … ce e omul?

   Rămas singur, o goliciune rece şi aprigă te pătrunde. Aşa descoperi că lumea e un negru de un infinit necuprins. Nu te întâmpină nimeni să te judece, nu se aşează nimeni ca un părinte să te mustre, ori ca o instanţă să te înfiereze. După ce liniştea şi răceala morţii se risipeşte, faţă în faţă, rămâi doar tu şi orizontala etică separatoare a oamenilor. Abandonat, în crucea clipei, veritabilul maestru de sabie, acum află de ce unii aleg între a fi ucigaşi de fiinţe, fapte şi lucruri, şi de ce atât de puţini aleg fireasca, simpla şi naturala morală a cosmosului.

   Asceza e un bun remediu pentru firea arogantă, egoistă, infatuată, sigură şi atotcunoscătoare a omului. În solitudine, ai putinţa de a descoperi cât de mult te-ai înstrăinat de tot ceea ce este viaţă, făcând din prejudecăţi scutul moralei şi eticii individuale. Maestrul tău de sabie se dedică hotărâtei şi disciplinatei asceze, nu pentru a face din divinitate un scut, ci pentru a dobândi sincera şi adevărata dimensiune a sacrului.

top page

povestea … aşează-te şi limpezeşte-te

   O apă nu o poţi limpezi dacă nu aşezi ceaşca pe masă. Aşează-te şi lasă în seama timpului limpezirea lucrurilor şi faptelor. Curăţă-te de mulţimea de dorinţe, de imagini şi însetatele gânduri. Este doar începutul unei deveniri, dobândind liniştea şi curăţenia.

   În aşezare şi linişte, începi a dobândi claritatea simţurilor, însă nu te amăgi şi nu te grăbi. Departe de tine încă va fi claritatea unei minţi profunde. Aşează-te, şi în linişte redobândeşte-ţi cele cinci simple simţuri. Reînvăţă să stai aproape de ele, să le recunoşti şi să te reobişnuieşti a te lăsa în seama convingerii lor. Nu căuta să ajungi la stări povestite şi închipuite de alţii. Învaţă să te asculţi, învaţă să-ţi redobândeşti încrederea trupului şi să dai trupului ceea ce lui i se cade a fi. Fugi pentru început de grabnicul îndemn de a controla şi a limpezi intelectul. Mintea e un fugar ce cu greu se lasă prins în plasa limpezimii şi imperturbabilităţii.

   Meditează, aşează-te şi limpezeşte-te. Maestrul tău de sabie permanent te va îndemna să atingi doar ceea ce e facil de atins. Nu aspira prin promisiuni şi gânduri deşarte, ci doar prin concretul muncii de azi şi acum. Nu sacraliza nesacrul şi nu da importanţă faptelor şi lucrurilor lipsite de imuabilitate. Nu fă din trupul, mintea şi sufletul tău un templu, doar pentru că sună bine. Constant meditează, aşează-te şi limpezeşte-te. Un veritabil maestru de sabie, nu transformă propria-şi adâncă cunoaştere în exhibiţie. Din contră, o ascunde ca un sacru, pentru că spectacolul lumii e altul. Iară pe restul … pe restul nu interesează.

top page

povestea … cele nouă puteri şi virtuţi

   În arta katanei, există zece puteri şi virtuţi pe care maestrul tău de sabie, în taină le păstrează. Apoi să ştii că taina nu reprezintă neapărat accesul la o lume superioară prezentei cunoaşteri. Virtuţile, înfăşate în taină, nu asigură decât exerciţiul necesar zilnicei asceze. Am mai spus-o şi o repet, poate la nesfârşit, asceza e o disciplinare şi o motivare a celui ce se supune în finalul alchimiei interioare, la o naturală, simplă şi firească transmutare a fiinţei.
Simplitatea, naturaleţea, firescul, maturitatea, liniştea, asimetria, transcendenţa, subtilitatea, austeritatea, nobleţea, sunt cele zece puteri şi virtuţi, pe care cotidian, maestrul tău de sabie le exersează întregind experienţa şi contactul direct cu realitatea.
   Ele constituie forma şi fondul învăţăturii. În arta katanei, SIMPLITATE, e gestul de a te coborî spre curăţenie şi adevăr. NATURALEŢE, e să respiri prin spontana creaţie, refuz al naivităţii, falsului şi artificialului. FIRESC, e să iubeşti şi să admiri puţinul oamenilor, ajutându-i să fie ceea ce ei pot a fi. MATURITATE, e să realizezi că ceea ce pentru unii e filozofie, pentru alţii e natural. LINIŞTE, e să fii ca apa care se retrage în ape, e activa conştiinţă necesară trăirii plenare. ASIMETRIE, e căinţa ce-ţi asigură revenirea la echilibru. TRANSCENDENŢĂ, e gestul precaut, pentru un gol atât de necesar. SUBTILITATE, e să fii lipsit de zgomotul a ceea ce unora li se pare a fi fundamental. AUSTERITATE, e severitatea frumosului din chipul şi asemănarea omului. Iară NOBLEŢE, NOBLEŢE prietene, e să fii acel sublim amănunt ce lasă ca totul să curgă.
   Mai există un ceva ce leagă virtuţile şi puterile pământului de cele ale cerului. Pentru un veritabil luptător de sabie, ONOAREA, onoarea e legământul cu CERUL, acea nesfârşită centură cu care mijlocul fiinţei tale se înconjoară, strângându-te fără a te lăsa risipit, atunci când vânturile pământului te cuprind.

povestea … să pui căpăstru minţii
- Mintea oricărui războinic e ca un murg tânăr şi neostenit. Greu poţi pune căpăstru pe ea -

   În arta katanei, mai toţi dibacii în ale luptei cu sabia, consideră că suprema măiestrie şi desăvârşire, e să ajungi a pune stăpânire pe intelect, pe minte. Şi uite aşa, găseşti mare de războinici împinşi a exersa şi a medita spre a obţine controlul minţii. Sună cool şi păcăleşte chiar şi cele mai adânci spirite ale multor maeştri de sabie.

   Doar că în artă milenară a katanei, războinicul niciodată nu a fost împins a irosi energie şi talent, doar de dragul de a pune minţii căpăstru. Un veritabil maestru de sabie, în antrenamentul său, niciodată nu va fi preocupat de controlul intelectului. Din contră, exerciţiul şi rutina antrenamentului împing spadasinul a nu mai fi ataşat de mental, lăsând cale trupului să fie ceea ce el se cade a fi. Antrenează suficient de mult calea trupului, iară prin supra-învăţare vei desăvârşi conturul fiecărei mişcării. Pentru un războinic, e vital ca trupul să fie golit de atenţia minţii. Abia atunci realizezi că intelectul poate fi stăpânit, nu acordându-i atenţia cuvenită, ci însingurând-o.
   Meditaţia e folositoare luptătorului de sabie nu pentru a gâdila orgoliul stăpânitor al minţii, ci pentru a lăsa trupul şi inima să se aşeze, să se liniştească, făcând mintea mai ascultătoare la vocea celor două căi.
Libertatea unei minţi la un războinic, nu consta în exercitarea supra-controlului asupra mentalului, ori în a-i imprima în mod voit o lipsă a acţiunii, ci constă în facilul corpului de a purta mintea în liniştea şi siguranţa mişcării. Dacă uşoară e mişcarea pentru trup şi inimă, atunci eliberatoare va fi şi pentru minte.

povestea … spontana combustie a dorinţelor

   De multe ori, sunt amuzat de habotnicia cu care profesori în ale artei mânuirii katanei, urmăresc învăţătura, care oricum le va rămâne obscură. Cu orice preţ, ei sacrifică experienţa individuală, lăsând ca vechile observaţii şi remarci în ale luptei cu sabia, credinţă oarbă să le fie. Ei sacrifică contactul direct cu realitatea, din dorinţa de a păstra vie, memoria unor cuvinte lăsate de maeştrii lor.
   Nu aşa se păstrează vie învăţătura strămoşilor. A avea respect faţă de învăţătură, înseamnă a face ceea ce şi marii mentori au făcut la vremea lor. Adică au experimentat plenar contactul direct cu realitatea. Parabolele, poveţele, remarcile marilor mentori nu au fost lăsate a fi trăite doar în litera înţelegerii lor, ci şi în spiritul în care au fost plămădite: adică spre a te dumiri. Cuvintele lor vor rămâne vii şi folositoare doar dacă le vom gândi ca adevărate jaloane şi nu trăite ca dogme.
   Cărţile vechi despre perceptele luptei cu sabia nu a fost scrise doar ca alţii să imite în luptă ceea ce marii mentori ai katanei au lăsat. Scrise au fost ca tu, eu, noi ceilalţi, printre cuvinte, să pătrundem lăuntrica dobândire a veritabilului maestru de sabie.

   Irepetabilitatea este învăţătura nevăzută a marilor mentori, combustie spontană a dorinţelor. În arta katanei, lupta nu e nicidecum o dorinţă, ci acea spontană combustie a tot ceea ce infinit de mult ne dorim. Doar aşa veritabilul spadasin se va bucura de darul de a mai trăi încă o zi şi de a se lăsa pătruns de încă o dimineaţă trăită în răsărit de soare. Alături de poezia lui, războinicul, e omul care se arde pe sine în fiecare zi.

top page

povestea … priveşte în adâncul mişcărilor

   Există un ceva imponderabil, care diferenţiază bunul spadasin, de unul aparent la fel de bun. Şi aici nu vreau a sublinia ceea ce oricum evident poate fi cântărit de către un ochi atent, la unul ori la celălalt. Ştiu că cei mai mulţi analizează şi compară diferenţele de şcoală, tehnică, diferenţele dintre calităţile psiho-motrice ale spadasinilor, ori studiază variabilele profilurilor comportamentale şi de personalitate. Numai că veritabilul maestru de sabie nu rămâne aplecat numai asupra formei şi fondului învăţăturii, asupra etericelor detalii ale bunei pregătiri în ale antrenamentului şi luptei. Maestrul tău de sabie, are harul de a privi în adâncul mişcării, atingând esenţa şi manifestarea ei.
   Priveşte limpede în adâncul mişcărilor şi spre ceea ce face ca mişcarea motiv să fie. Priveşte aşezat şi limpede esenţialul din lucrurile şi faptele lumii care te înconjoară. Nu-i îndeajuns a învăţa de la ele cum poţi să fii şi cum poţi să nu fii.
  

   Priveşte apa şi marea, muntele şi oceanul, păsările şi micile vietăţi. Priveşte tigrul şi leu, vântul şi ploaia, priveşte culoarea şi întunericul. Priveşte-le în adâncul mişcării lor şi învaţă de la ele, ceea ce esenţial e în mişcare şi manifestare. Aceasta e imponderabila diferenţă dintre ce e trecător şi tot ceea ce în veci imuabil va fi.
 

top page

povestea … testamentul maestrului tău de sabie

   Omului profan, VIAŢA, i s-ar traduce prin fericire şi permanenţă. Aşa şi-o imaginează, aşa şi-o doreşte. Tot ce îi ameninţă acest întreg status, omul profan, percepe ca suferinţă, o tratează cu teamă şi o asociază cu efemerul, MOARTEA fiind traducerea lui despre tot ceea ce nu calcă în cunoaşterea lui. Pentru omul cotidian, VIAŢA şi MOARTEA, sunt mai degrabă reprezentări, pe care şi le nuanţează sau diluează, aşezând insidios în centrul făpturii sale, treptele crescânde ale realizării de sine. Acela e „Babilonul” lumii interioare, omul oglindind-o ulterior şi către lumea de-afară, guvernând-o.

   Ca maestrul tău de sabie prietene ingenuu, viaţa-mi şi moartea-mi nu mai există. Trăiesc într-o altă dimensiune a interacţiunii. Pentru mine , A FI, e temelia a ceea ce numesc … Existenţă, Manifestare, Evoluţie. Acest arhetip, dumirit ca există-manifestă-evoluează, e focul divin ce a coborât în făptura mea ca suflare de viaţă. Apoi … apoi odată devenit mişcare, am început a fi Apă.

   Exersând la nesfârşit, Katana mi-a desluşit Cuvântul, Cuvânt care Apă e. La început e Intenţie, apoi e Energie, curgând spre a fi Forţă, în final totul reîntorcându-se în matca Intenţiei. Sunt ceea ce SUNT, e arhetipul orientat către Cer, intenţie-energie-forţă pe care Dumnezeul a numit-o atât de frumos OM. Acesta e testamentul maestrului tău de sabie. Am realizat că Sunt ceea ce SUNT, şi A FI, e temelia plenarei mele exersări.

   Să ştii prieten ingenuu ca în fiecare răsărit de soare, ai să mă regăseşti acolo, coborând peste făptură ca un FOC, lăsând ca mai apoi să curgă spre voi, omul pe care îl ştiţi.

top page

povestea … războiul războinicului din umbră

   Infinite forme şi motive de a duce războaie există. Ele pot fi scurte sau lungi; de cotropire sau de apărare; pornite din plictiseală ori ambiţie. Dar întotdeauna, întotdeauna războaiele duse de suveranii şi generalii lor diabolici, vor avea permanent două faţete extrem de interesant de urmărit şi cunoscut. Vorbesc de faţa văzută şi de cea nevăzută a oricărui război.

   Tot ceea ce poate detesta un veritabil maestru de sabie, e chipul nevăzut al războaielor şi a dimensiunii lor. Orice suveran cunoaşte că înainte de a cotropi, de a învinge un popor şi o armată duşmană, se cade ca mai întâi să-ţi îngenunchezi propriu-ţi popor, propria-ţi armată, propria-ţi conştiinţă, ca acestea să te venereze şi să te idolatrizeze îndeajuns de mult pentru a te urma orb în orice demers al războiului. Acest fel de a fi şi a deveni, detestă veritabilul maestru de sabie, pentru că e o atingere nepermisă la libertatea de a fi a omului.
   … convinge ostaşul să creadă că lupta şi moartea-i e preferabilă oricărui gest de înaltă umanitate şi conştiinţă. Chiar du-l mai departe, insuflându-i idealul că moartea-i e doar o etapă ori o simplă trecere de la un nivel de existenţă la altul. Şi de ce nu, spune-i că sacrificiul prin moarte nu-i decât pasul spre viaţa veşnică şi un loc mai bun în tribuna raiului. Convinge-l că gestul lui e unul bine apreciat de divinitate, … şi uite aşa observi cât de uşor pot fi amăgite şi orbite armatele, popoarele şi conştiinţele. Aşa observi cât de uşor pot fi disciplinaţi, procesaţi şi programaţi amărâţii de ostaşi.
Războiul popoarelor prietene, nu are în el nimic sacru şi nu contribuie cu nimic la dezvoltarea reală a umanităţii. Singura „libertate” pe care războiul o dă individului, e puterea de a ucide alţi oameni, ori, e alegerea morţii tale sau de a fi purtat glorios ca un erou, dus de braţele celor ce în întuneric dospesc răutatea şi răul lumii.

   Maestrul de sabie dispreţuieşte războiul şi tot ceea ce împinge mulţimea de popoare să ucidă chiar şi în numele unor idealuri fluturate patriot de generalii şi suveranii lor. Războiul nu e acea luptă pe viaţă şi pe moarte a doi oameni, a două conştiinţe vii, în care una moare şi alta merge mai departe. Războiul e doar o fundătură în care sunt aruncate istorii de popoare. Războiul, e locul unde omul are pretenţia că îl învinge chiar şi pe Dumnezeu.

top page

povestea … plăteşte greşeala cu moartea

   Spuneam odată, că simplitatea, naturaleţea, firescul, maturitatea, liniştea, asimetria, transcendenţa, subtilitatea, austeritatea, nobleţea, sunt cele zece mari virtuţi, temelia învăţăturii în arta katanei. Şi mai aminteam într-o doară, că fără de onoare toate cele spuse nu există. Da! Pentru un veritabil maestru de sabie, onoarea, e axul central al întregii învăţături, al modelului, al moralei şi eticii cosmice. Onoarea pentru un luptător de sabie, e golul atât de necesar, în care cele 10 spiţe al învăţăturii se întâlnesc, făcând posibilă mişcarea şi exerciţiul lor.
   Educa-te continuu prietene, iară onoarea niciodată să nu fie atinsă de pată. Întăreşte dreapta teamă şi grija ca un astfel de ţel să fie atins prin fireasca educaţie. Învârtoşează-te în lipsa temerii de moarte şi dă-ţi ştiinţa şi puterea de a face ca lucrurile şi faptele să meargă întotdeauna până la capăt. Învaţă că fără de onoare un războinic niciodată nu va fi viu în ăst cosmos. Învaţă cu înaltă cuviinţă şi mare grijă a responsabilităţii, că în greşeală, războinicul găseşte preţul morţii lui şi a tot ce reprezintă.

   Învaţă că slăbiciunile, aplecările, căutările ezitante, fac ca oricine să cadă în frică, compromis, retragere, ambiguitate, impas, într-un final ajungând la trădarea căii şi uitarea învăţăturilor. De ce? Doar pentru că la un moment dat, omul nostru şi-a lăsat pătată onoarea şi nu a existat nimeni care să-i ceară imperativ moartea, moarte cu care oricum orice războinic îi este vieţii dator.

   Un războinic în clipa când a păşit pe calea studiul artei katanei, ştie că în acel moment are de împlinit o datorie supremă, moartea fiind doar un obstacol şi nu o pierdere. Adevăraţii războinici sunt legaţi între ei doar pentru o viaţă şi prin viaţă, iară moartea e doar a celora care greşesc, şi pe care fiecare se cade a o plăti fără ezitare. Onoarea prietene, e virtutea absolută ce leagă omul de tăria cerului de sus, cu tăria cerului de jos. Fără această virtute, războinicul nimicul lumii dobândeşte.

top page

povestea … hrăneşte-te din adversar

   Un bun spadasin câştigă lupta înainte ca ea să înceapă. A distruge temelia adversarului nu e o vorbă lipsită de realitate. Însă a ajunge la o asemenea stare de vibraţie, nu-i lucru uşor. Normal că o poţi cuprinde în cuvinte simple, uşoare, dară ca fapt, a te hrăni din adversar, grea încercare este.

   Dezvoltă în antrenament şi meditaţie, forţa de a percepe prin simţuri, concretul şi linia de curgere a lucrurilor şi faptelor la care priveşti. Învaţă-te a le privi limpede, clar. Fie ca forţa să fie cu tine şi să te îndrume spre remarcabila putere de pătrundere a lucrurilor şi faptelor. Priveşte, şi hrăneşte-te din ceea ce e adversarul tău. Renunţă la poziţiile defensive, fii aproape de golul adversarului, nu pentru a-l învinge, ci pentru a infuza cu tot ceea ce are el. Doar aşa desăvârşeşti ştiinţa de a te armoniza, adică a fi una cu duşmanul tău şi cosmosul. Hrăneşte-te din forţa lui vie şi întotdeauna vei şti dinainte ceea ce el ştie, şi vei acţiona înainte ca gându-i să-i împlinească mişcarea.
   Un războinic desăvârşit câştigă lupta înainte ca ea să înceapă. Restul chiar că vanitate e şi vânare de vânt.

top page

povestea … viaţa, un amănunt

   La vremea când eram un tânăr învăţăcel în ale artei katanei, bătrânul meu maestrul, îmi reamintea pe un ton din ce în ce mai cadenţat că „ … un bun spadasin se preocupă de micile amănunte, că de problemele mari se ocupă generalii lingăi ori cei prea-sârguincioşi”. Dă vieţii grija amănuntului, şi e o virtute a celui ce ştie a lupta.

   Implacabil, viaţa mi-a confirmat valoarea infailibilelor axiome pronunţate de el. Da, un veritabil războinic se cade a fi permanent atent la detaliu, la amănuntul pe care unii, dintr-o anume temere filozofică, cu uşurinţă le trece cu vederea, preocupat doar de lucrările şi faptele mari ale ăstei lumi. Prietene, o luptă se pierde uşor, nu pentru că ai ignorat a te gândi la stratageme, la tehnici şi moduri subtile de a surprinde adversarul, ci pentru că din vanitate, ai neglijat faptele şi lucrurile mici, cele care fac ca lucrurile şi faptele mari să existe.

   Lamentabil eşuezi, doar pentru că ignori să-ţi întreţii şi să-ţi venerezi sabia, că nesocoteşti a îngriji şi a păstra curăţenia, comoditatea veşmintelor, că ai neglijat să te odihneşti îndeajuns de bine, ori, ori că ai uitat să ai grijă de buna hrănire. Dar ce să mai spun că ai uitat, tot din vanitate poate, să te uiţi în oglindă şi să introspectezi ceea ce e bun şi rău; lumină şi umbră; calitate şi defect în tine. Offf, amănunte greu de digerat nu-i aşa?

   Eşuăm fără doar şi poate, din faptul că nu dăm vieţii grija amănuntului, amănunte ce fac a funcţiona lucrurile şi faptele ăstei lumi. Şi nu uita niciodată prietene, că într-o luptă, dislocă-ţi adversarul în mişcări ample, mari, viclean atent la amănuntele care-l pot ucide.
 

top page

povestea … nu ţine adversarul în pielea lui

   Nu ştiu de ce mă apucă năbădăia atunci când aud de la alţi virtuoşi maeştri spadasini, îndemnul adresat elevilor de a schimba des în timpul confruntării, tehnica ori stilul de luptă şi de a ţine adversarul în acest joc al schimbărilor de formă şi fond în ale luptei. Cui îi e folositor, cui? Sau de ce să pierd eu timp şi energie din viaţa mea şi a elevilor mei, de a-i învăţa mulţime de şcoli, tehnici şi tactici de luptă, când ştiu cu adevărat că în luptă, trupul, mintea şi inima spadasinului rămân oarbe şi închise.

   Neprevăzutul, spontaneitatea, irepetabilitatea nu pot fi rodul unui exerciţiu al măiestriei cameleonismului. Şi apoi, un astfel de războinic cameleon, pentru mine rămâne unul superficial, chiar dacă până în clipa de faţă a rămas unul de neînvins. Decât să investeşti infinite energii în a jongla în spaţiul fragilei disimulării, mai degrabă te poţi juca cu capacitatea-ţi de a scoate adversarul din hainele lui, din pielea lui. Fă-l să nu mai fie el, fă-l să se îndoiască de ceea ce este şi poate obţine. Fă-i victoria imposibil de atins, nu pentru că vede în tine un om de temut, ci pentru faptul că mintea şi clipa nu-i sunt favorabile. Fă-l a se război cu propriu-şi sine şi ţine-i mintea ocupată cu propria-şi preocupare de a rămâne în viaţă.

   Orice războinic în început de luptă, pleacă de la premisa unei constante a felului lui de a fi şi a acţiona. Zdruncină-i această constantă, atacă-i această siguranţă, scoţându-l din pielea lui, din haina lui, din obişnuinţa lui. O astfel de incomoditate îl va face vulnerabil. Fă-l să simtă că haina îl strânge, că sabia-i prea grea şi tocită, că bate vântul din direcţia contrară lui, că soarele-l orbeşte. Fă-l să-şi aducă aminte de superstiţii. Fă ca moartea să-i fie un obstacol şi nu o alegere.
 

top page

povestea … darul şi mulţumirea

   Mai toţi războinicii afirmă în argumente bine conturate că ştiu să se roage şi cum să se roage. E firesc ca rugăciunea să fie coloana vertebrală în antrenamentul şi meditaţia oricărui maestru de sabie, şi că fără de acest exerciţiu, războinicul, rămâne doar o brută interesant civilizată. Întrebarea e, ajunge rugăciunea unde trebuie?

   La început, rugăciunea oricărui neofit în ale artei katanei e o căutare şi un neapărat răspuns. Ulterior, odată cu exerciţiul şi cuminţirea iniţierii, rugăciunea spadasinului se transmută în determinare. Aşa, silaba, gestul, cuvântul, poartă spadasinul spre adânca-i liniştire şi aşezare în ascultare a intelectului. Motivul rugăciunii nu e actul în sine, adică obţinerea stării de înaltă vibraţie interioară, în care silaba, gestul, cuvântul sau versul, să fie orientate, focusate către divin. Nu, rugăciunea maestrului tău de sabie nu e un vehicul care să poarte către cer, gânduri, dorinţe, fapte, acţiuni. Rugăciunea maestrului tău de sabie e doar darul şi mulţumirea.

   Prietene, nu te pierde în savante formule ori forme ale rugăciunii. Nu te pierde în teologii severe, în simboluri consoane, în încifrate cunoaşteri, ori în repetatele şi ritmatele cadenţe ce par să ascundă interne alchimii. Rugăciunea spadasinului nu e un portal spre EU. Nu e manifestare, nu e culoare, nu e geometrie ori aplecare spre esenţial, cum nici măcar o Cale nu e. Nu e nici sursă, nu e energie, nu e dimensiune, cum nici instanţă nu e.

   Rugăciunea prietene, nu o oculta în inutile scrijelituri în piatră şi culoare, în zgomote absente de sacru. Apleacă-te natural, firesc şi simplu, ca ea rugăciunea, dar şi mulţumire înainte de toate să fie. Rugăciunea prietene, e „Prezent”-ul spus la Apelul şoptit de Dumnezeu. E prezenţa ta de a fi în tot şi în toate alături de Dumnezeu, prezenţă ca plenară mulţumire la tot ceea ce în dar primeşti spre a trăi. Înseninează-te şi nu obliga, mulţumeşte şi nu ruga, plânge şi nu ofta. Pentru maestrul tău de sabie, RUGĂCIUNEA e determinare, e convingătoarea aspiraţie la desăvârşire. Şi când vei vedea că tace, nu uita că e în dimensiunea iubitei lui rugăciuni.

top page

povestea … tu, ceilalţi

   Substanţa absolută din artei katanei e cuprinsă într-o singură remarcă: … a fi sau a nu fi! Prietene, nu te preocupa a urma reguli, când vezi că alţii se căznesc a le respecta. Lasă-te purtat şi îndemnat de bunul simţ al instinctului. Permanent fă ca adversarul tău să fie predictibil şi tu imposibil de gândit. Fă-l a acţiona şi a se mişca ca o mie de oameni, iară tu, … tu luptă ca cea mai liberă pasăre a cerului. Pe el, fă-l să gândească disciplinat, ordonat, iară tu, tu mişcă ca apa unui izvor.

   Permanent fii flexibil şi curgător, iară pe oponentul tău fă-l a fi rigid şi neîngăduitor. Irită-l, iară tu senin. Fă-l să-i pese de moarte, tu sfideaz-o. Fixează-i atenţia pe ţinte mari şi fă-i mintea preocupată doar de victorie. Distrage-i prezenţa de la amănunte şi fă-l atent la forme iluzii. Tu îmbracă-te în tăcere şi nemişcare, iară pe el, din toate temeliile fă-l să tremure de spaimă şi furie. Tu taci când el disperă şi încalcă orice etichetă a unei lumi prinsă în forme. Tu închide pleoapele când el se aruncă decisiv spre tine, şi mişcă-te subtil, că nimeni nu se poate opune sau să învingă ceva ce nu există. Învinge-ţi adversarul cu propriile-şi nepriceperi. Iar tu … tu doar aşteaptă-i prea-plinul, şi dintr-o singură mişcare, umple-l de multul a ceea ce vroia să obţină. Nu uita nicicând, că într-o, nimeni nu poate tăia ce nu există.
 

top page

povestea … rigide morale

   În arta katanei, şcolile de sabie au insistat pe lângă războinici a trăi într-o obligatorie şi strictă etichetă, necesară obţinerii unei etici şi morale folositoare bunului curs al societăţii şi omului. Şi aşa, mai toţi marii spadasini sunt educaţi şi căliţi în a respecta cereasca dogmă şi pământeasca lege. Tot acest efort e necesar a aduce războinicul să trăiască, să respecte şi să împlinească disciplina, înalta educaţie, rafinamentul, echilibrul şi perfecţiunea oricărui gest. Fără de aceste norme şi fără de acest exerciţiu, un veritabil războinic nu are menire. Aceasta e calea războinicului - ceremonia, ritualul, consecvenţa, severitatea - obiceiuri ce fac ca sângele unui spadasin să nu lâncezească şi să vegheze la buna împlinire a dogmelor şi legilor, fără discriminare şi fără de tăgadă. Aşadar, atâta timp cât pacea va domni, armonizează-te şi nu ieşi în evidenţă, împlineşte ceea ce şi alţii împlinesc la fel, că viaţa şi poporul nu apreciază pe cei ce le tulbură curgerea, continuitatea şi permanenţa.

   Dar există zile şi ani când dogma şi legea sunt eclipsate de clipa luptei ori de lunga cale a războaielor. Atunci toate cele ce sunt lumeşti devin rigide în faţa morţii. Ritualurile, normele, ceremoniile, toate vor încremeni, vor păli şi vor fi eclipsate de unicul principiu ce domină conflictul şi războiul. E haosul prietene, şi viu va rămâne doar acela ce are iniţierea şi ştiinţa de a fi continuu viu, chiar când în jurul lui semenii seamănă fără de frică şi judecată, crimă şi moarte. În aste momente fii non-conformist, neconvenţional, şocând prin ceea ce faci şi eşti. Foloseşte-te de rigiditatea eticii şi moralei războinicilor crescuţi şi educaţi în zilele păcii, lipsiţi de simţul permanenţei şi unicităţii vieţii. Învaţă de la moarte, că mersul ei e permanent neaşteptat, dispreţuitor şi năprasnic. Învaţă să fii la fel de fulgerător şi purtător de frică ca moartea. Viu vei rămâne când cu moarte peste moarte călca-vei!
 

top page

povestea … şi moartea e un joc

   Orice războinic necălit în focul lupte, cade pradă intimidării în faţa morţii. Când o simţi pe şira spinării, orice învăţătură e anulată de lipsa experienţei şi exerciţiului în pragul acestui moment fundamental. Puţini spadasini pot depăşi rigiditatea şi starea de de confuzie ce apare atunci când simţi fiorul morţii curgându-ţi prin vene. Adevărat spun bătrânii că presimţirea morţii ucide mai repede decât moartea însăşi.

   În faţa morţii, maestrul tău de sabie seamănă mai degrabă cu un ghiduş, cu un saltimbanc, pornit a răsturna orice convenţie. Aşa se face că de fiecare dată când adversarul lui se închide, el se deschide. Când adversarul se deschide, el arată neglijenţă. Când adversarul e serios, el e meschin. Şi toate acestea, maestrul tău de sabie le face doar pentru a-şi atinge unicul scop: distragerea adversarului de la ceea ce în mod natural el trebuie să împlinească în faţa morţii – adică să se golească şi să taie golul ce-l precede.

   Dezarmează mintea, înaintea ca ea să te învingă. Fă ca lucrurile şi faptele complicate, simple să fie pentru tine. Răstoarnă reperele, constantele, regulile, cutumele, consensualităţile şi adu-l în preajma confuziei. Doar aşa poţi slăbi ceea ce invincibil şi puternic este. Învaţă de la moarte. Ea e cinicul saltimbanc al ăstei lumi, şi nu uita nicicând că şi moartea e un joc.

top page

povestea … ca apa (mizuno)

   Prietene, cu astă poveste, închid coperta primei mele cărţi despre maestrul tău de sabie. Mulţi interpretează cartea ca a fi un sfat dat celor care fizic ţin o sabie sau o spadă în mână. În realitate, cartea e scrisă pentru toţi cei care vor să facă un efort în a depăşi obişnuinţa ăstei lumi, convinşi că dincolo de acest nivel al ei, mai există un unul. Omenirea a înţeles greşit viaţa. Împotriva acestui absurd crez, „luptătorii de sabie” nu pot învinge, însă au o fundamentală opţiune. A muri alături de cei mulţi, sau, … sau de a lupta pentru a salva puţinele suflete din această mare îngheţată.

   Arta katanei, e o artă fragilă şi asta se vede din faptului că mai toţi spadasinii tind să facă ceea ce exemplar au învăţat. Ori, în sublima artă a katanei, nimic nu se cade a fi repetabilitate. Arta katanei, pentru maestrul tău de sabie, înseamnă a face ceea ce obligatoriu incumbă circumstanţa trăită. Pentru el, substanţa artei, în expresie corporală, mentală şi spirituală, se traduce prin transducţie. Ea e temelia formei şi fondului artei de a lupta cu sabia. Din ăst pivot, izvorăşte întreaga-i mişcare şi putere de pătrundere a lumii.

   Fii ca apa, fii mizuno. Fii natural şi curgător; limpede, cristalin şi rece; fii flexibil, transmutabil şi fără de efort. Transformă rezistenţa în mişcare rotundă şi ocoleşte, înglobează tot ceea ce dârz ţi se împotriveşte. Aruncă-te ca un tsunami asupra a tot ce te stăvileşte. Îngheaţă brusc când vremurile cad reci şi dezgheaţă dând viaţă atunci când anotimpul şi soarele prielnic se arată. Fii ca apa, aşează-te umil în cele mai adânci găvane, că n-ai ce pierde, şi dintr-un astfel de loc cu siguranţă vei fi mai câştigat acum şi în timp. Învaţă că apa înainte de toate e umilinţă şi nu vanitate, e coborâre şi nu urcare, e revărsare şi nu acumulare. Învaţă prietene să fii ca apa. ÎNVAŢĂ!

top page

povestea … cine cui i-o trage

   Retras, ascuns în paravane de umbră, mă surprind prin puţinul de mişcare aruncat în alba caligrafie a colilor de hârtie. În schimb ce nu mă mai surprinde e cotidianul. Chiar prietene, ce mai este Cotidianul?

   COTIDIANUL, e un continuum periplu prin infamie, nemiloşenie, capriciu, slăbiciune ori necenzurate dorinţe. E o întreagă de-a valma şi de-a-ndoaselea îngrămădiri de situaţii şi probleme, conjuncturi infecte, dezarmante ori dezamăgitoare. COTIDIANUL e o deşănţată viclenie, o nestăvilită pohtă a pohtelor şi peste toate acestea, grohăie invariabilele cohorte de râgâitori! Din păcate prietene, din COTIDIAN nu a mai rămas decât un joc scabros ce funcţionează după singura regulă: cine pe cine încalecă sau mai pe româneşte … cine cui i-o trage.

   Retras în paravane mişcări, îmi voi trăi optimist egoismul. Nemişcând nimic din tot ce ar fi de mişcat, savurez observând cum puţinul salvează multul şi cum regula mică guvernează peste regula mare. Cotidianul e expresia esenţială a competiţiei nefireşti a omului cu sinele, cu semenii şi lumea. Sincer, ar fi multe de spus, dară iarăşi egoist mă retrag în tăcerile-mi mântuitoare. Aşa că în fiecare dimineaţă, cotidianul lumii îl transmut în acea linie a curgerii de intenţii, energii şi forţe, linia supremei arte a compromisului. Că prietene, compromisul ca putere şi virtute învinge COTIDIANUL. Puţinul de mişcare de care mă mai pot bucura îl cobor în lentoare şi e linia curgerii făpturii mele, iară prin puţinul de mişcare am ales să MĂRTURISESC.

top page

povestea … discipol şi maestru

   Maestrul şi discipolul lui sunt doi oameni care privesc din locuri diametral opuse, către acelaşi loc al aspiraţiei. Maestrul şi discipolul, nu sunt doi oameni obişnuiţi. Năzuinţele, nevoinţele celor doi nu ţin de exerciţiul comun al alegerii modului de a trăi. Viaţa lor e o disciplină, şi reprezintă limita înţelegerii, a manifestării omului.

   Întâlnirea dintre un discipol şi maestru, se împlineşte numai sub semnul providenţei. Unitatea în Cale se realizează atunci când discipolul e pregătit pentru dascălul lui. Apoi, maestrului nu-i şede bine în a-şi căuta discipol şi mai ales de a face eforturi spre a îndemna pe cineva spre Cale. Menirea lui e să aştepte clipa când inima căutătorului, fuzionează inima Căii. Doar aşa se creează premisa limbajului ancestral al iubirii şi desăvârşirii atât de necesar convieţuirii într-o astfel de disciplină atât de severă.

   Moderna viaţă, anotimpul lumii sub care ne trăim spectrul, a făcut să se piardă mult din această aromă subtilă a vieţii în discipolat. Da, s-a pierdut mult din sensul acestei alegeri. S-a pierdut mult din astă transformare de la pulberea şi praful lumii către strălucirea vieţii. Alchimia discipolatului e regăsirea, fiecare în parte regăsind bucăţica de miracol care-i mai lipsea. Această convieţuire către regăsire, ţine de o rigoare, de o morală neinfestată de stufoasele reguli şi dogme austere ce pot ucide frumosul din cei doi. Simpla disciplină se cuvine a asigura un maxim de integritate a fiinţei, bazat pe buna convieţuire şi buna guvernare individuală, ce rezidă din educarea firescului. Arta de a te păstra în învăţătură ţine de o fascinantă autodisciplinare fizică, mentală şi spirituală, iară temelia acestei discipline e naturaleţea, tuşate în virtuţile sincerităţii, dreptăţii şi adevărului, adică absenţa falsului.

   Etica discipolatului nu este una a impunerii, a restricţionării şi sancţionării. E una a dezvoltării acuităţii bunului-simţ, a unui acut simţ al actului ruşinii în cazul lipsei de izbândă în exerciţiul corect. Morala disciplinei se cade a se ţine departe de mecanica impunerii, obiectivul concret al exersării celor doi fiind VIRTUTEA. În secunda când ambiguitatea guvernează exerciţiul celor doi, virtuţile vor fi dizolvate, anulându-i. Discipol şi maestru prietene, e un fragil absolut! Acelaşi fragil, repetabil de altfel, ce există între omul.ADAM şi DUMNEZEU.

top page

povestea … minte clară, mişcări sincere

   Într-o anume zi, fost-am întrebat de un spadasin: … Maitre, care e esenţa artei predate de tine, care e secretul ei? I-am răspuns că în arta katanei chiar că nu există secrete. Ştiu că am dezamăgit, însă nu vreau să mint războinicii. Vezi tu prietene, majoritatea spadasinilor sunt mânaţi de „formele” credinţei. Au încredere în această „formă” şi taman astă „formă” le dă puteri nebănuite. Însă în Ultima Realitate tuşată de Marele Univers, această „formă” de care noi muritorii ne agăţăm cu disperare NU EXISTĂ! „Forma” e rigiditate, e limita!

În lupta de sabie, adversarul ca să învingă îşi doreşte să taie un ceva. Ce să taie? Să taie ceea ce „forma” credinţei a educat. Asta se urmăreşte într-o luptă: controlabilul, palpabilul, concretul! Eu asta numesc a fi materialitatea dintr-o luptă, iară în spatele acestei materialităţi guvernează „forma” credinţei. Se spune că într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, tăiem ceea ce cunoaştem. Aşa şi este, însă nu toţi spadasinii caută să taie acelaşi lucru. Fiecare e animat de o materialitate, de o „formă”. Totuşi în această ambiguitate a lumii, ai la îndemână şi un alt nivel de a lupta cu spada: să urmăreşti a materializa ceea ce adversarul tău nu poate tăia. Asta numesc eu a educa nematerialitatea - ceea ce nu există nu poţi tăia, şi nu te poţi opune la ceea ce nu există. Doar aşa nu eşuezi acolo unde de regulă cei mulţi naufragiază invariabil.

   Maestrul tău de sabie e un răzvrătit al formei împotriva „formei”. Adevărul, sinceritatea, recunoştinţa, devoţiunea le transmută în continua linie a incoruptibilităţii, supleţei, vacuumităţii şi cursivităţii. Adânca lui alchimie în arta katanei se condensează în cele câteva suspine eliberatoare: … evită să fii ceea ce-ţi închipui că eşti şi fii ceea ce eşti. Aşa din puţinul înţeles, el, înţelege totul. Răzvrătit, maestrul tău de sabie se închide în „minte clară - mişcări sincere”. Acesta e puţinul la care azi el contemplă şi aspiră!

top page

povestea … puterea de a fi

   … puţini spadasini înţeleg acest îndemn al maestrului de sabie. „Puterea de a fi” nu trebuie confundată cu, de exemplu, convingerea de a fi. A fi nu e o convicţiune şi nici măcar o putere în sensul vulgar de a o înţelege. A fi e o raţiune, un temei … e interioara voce care îl leagă pe om de Cer şi Pământ. A fi e un canon, însemnând găsirea priceperii subtile a irepetabilităţii, imutabilităţii şi unicităţii. Iară „a fi în putere”, însemnează a te păstra mereu aproape de aceste trei mari virtuţi ale veritabilului luptător de sabie - irepetabilitate, imutabilitate şi unicitate.

   Chiar dacă cei mai mulţi maeştri de sabie vorbesc la superlativ de necesitatea tehnicii şi tacticii, într-o luptă, rareori tehnica sau tactica ori calităţile antrenate cu sârg îţi pot dovedi un profit în faţa puternicilor şi decisivilor adversari pe care îi întâlneşti. Victoriile prietene, nu provin din superioritatea şcolilor urmate ori din niscai învăţătură a unor maeştri marcaţi de gradele cu care se autoflagelează, ci tocmai din urmarea propriului temei.

   Prietene, nu împrumuta nimic de la nimeni, nu copia succesul irepetabil al altora şi nu te lăsa inspirat de izbânda vremelnică a altor războinici. Urmează-te în puterea de a fi, deschide ochiul spre puterea de a fi. Doar aşa poţi aduce aprecierea ta, recunoştinţa ta universului, şi doar aşa poţi pătrunde adânc în ceea ce maestrul tău de sabie zilnic îţi şopteşte … urmează puterea de a fi!

top page

povestea … nevăzutul în arta katanei

   Închipuie-ţi măcar o clipă, că ceea ce mintea ta nu poate cuprinde, poate să existe. Închipuie-ţi măcar o clipă că există şi un altfel de nivel al artei pe care o urmezi. Închipuie-ţi măcar o clipă că există oameni care cunosc ce e desăvârşirea şi că tot acest efort nu e unul în zadar. Important e să conştientizezi că există un Văzut şi un Nevăzut în mai toate lucrurile şi faptele lumii. Cum poţi atinge acest Nevăzut, cum poţi atinge această alchimie a inimii purpurii? Ei bine …

   … ei bine, pentru maestrul tău de sabie, acum, nu mai există tehnici, principii care merită a fi urmate ad litteram în lupta de sabie. Dar ca discipol, ca neofit ce eşti, e important ca la început a studia după o metodă bine definită. Atât timp cât exerciţiul tău se apleacă asupra bazelor artei studiate, e important să înţelegi şi să cunoşti diferenţa şi particularitatea principiilor ce animă văzutul din arta katanei. De fapt, existenţa şi exersarea acestor principii, au unic scop, atingerea spre finalul devenirii şi dobândirii a stării de experienţă transformatoare, în care luptătorul nu mai e interesat de eficienţa în luptă a principiilor în starea lor pură. Spre final, fiecare războinic e mai mult absorbit de găsirea acelei fluidităţi, clarităţi şi frumuseţi a joncţiunii, a unităţii principiilor, păşind spre un spaţiu al nevăzutului din arta katanei. Vorbesc acum despre cei 10 mari stâlpi ai artei, care împreună formează marea colonadă a alchimiei inimii purpurii, expresia lor nefiind decât una dintre supremele şi fascinantele metode de abordare şi adorare a lui Dumnezeu şi a totului creat de acesta.

   În poveştile ce vor urma, voi cuvânta pe îndelete despre nevăzutul din arta katanei. Voi povesti despre ceea ce mulţi ştiu … dar nu mai cunosc, teoretizează dar nu mai aprofundează, exersează dar nu mai dobândesc. Şi toată această opinteală are o singură pricină … nepătrunderea chipului nevăzutului din arta katanei.
 

top page

povestea … primul pilon al artei

   Deştepţi sau mediocri, erudiţi sau diletanţi, înalţi sau pitici, bărbaţi sau femei, cu toţii suntem preocupaţi a cunoaşte despre bine şi rău, despre corect şi greşit, despre frumos şi urât, lumină şi întuneric. Şi totuşi se trăieşte grăbit într-o lume aplecată cu fervoare spre cunoaşterea răului şi binelui, a urâtului şi frumosului, a greşelii şi corectitudinii, a întunericului şi luminii.
   Departe, departe de acest vacarm al alegerii şi al categoriilor separatoare, neataşat, maestrul tău de sabie, exersează zilnic liniile tăierii golurilor. E calea spre Ultima Realitate la care aspiră. El cunoaşte că luptătorului de sabie, nu-i stă bine în a fi preocupat de a căuta binele sau răul, cum nici măcar atingerea adevărului absolut nu se cade a fi în preocuparea sa. Războinicului, tradiţia i-au dezvăluit că oamenilor, nu le este străină capacitatea de a discerne între bine şi rău, între frumos şi urât, între corect şi greşit. Însă oamenilor, mereu li se va părea cumplit de plictisitor şi obositor de a acţiona în permanenţă în corelaţie cu noţiunea de bine, de frumos, de corect. Aşa că … A FI, pentru ei, de cele mai multe ori însemnează … a nu fi.
Alegerea de a nu fi, e mai la îndemână, e mai atractivă, e chiar amuzantă pentru omul de rând! „Binele” şi „a fi” sunt două noţiuni cumplit de plictisitoare şi istovitoare pentru orice om din popor care nu urmează o metodă, o tradiţie. Aşa că, … e imatur să-ţi iroseşti energiile încercând să aduci lumii dezvăluirea şi trăirea în Ultima Realitate, iară de vei încerca o astfel de alegere, ei, oricum o vor trata cu dispreţ sau în cel mai bun caz te vor privi cu amuzament şi îngăduinţă.

   Primul stâlp al învăţăturii în arta katanei nu constă în a evita a nu fi bun, a nu fi frumos, a nu fi corect, a nu fi fals, ci constă în disciplinarea trupului, minţii şi sufletului de a lucra în … esenţa a ceea ce eşti, sau cum maestrului tău de sabie în place a spune … a fi GENDŌ. Şi ar mai fi ceva ce sincer vreau să te învăţ. Dacă până acum adevăraţii spadasini erau împinşi a se desăvârşi prin riguroasa disciplină, curajul neasemuit şi ascunsa frică de a fi desconsiderat de societate în armonie cu simţul acut al ruşinii în caz de nereuşită, acum desăvârşitul luptător de sabie se cade a-şi construi citadela pe un altfel de calapod al fiinţei. Acesta e calapodul Păcii şi Iubirii prietene! Ultima Realitate nu e un spaţiu al competiţiei, al curajului, al impecabilităţii, al sfinţeniei. E un spaţiu unde se pătrunde simplu, natural şi firesc, după ce ai dobândit în astă lume … liniile de tăiere ale golurilor.

top page