|
| |
| |
|
|
| |
| |
| |
|
|
| |
SAPIENŢE
• Dumnezeu
şi-l doreşte pe om unit, da` în diversitate.
• Dumnezeu
ne-a lăsat aşezaţi în popoare, Dracul ne vrea adunaţi
într-unul singur.
• filozofic
nu ai cum să atingi adevărul. Trăindu-te simplu, natural şi
firesc, da!
• nu sta în
gura celui care se chinuie să-l demonstreze pe Dumnezeu.
• Iubirea,
Adevărul ca şi Dumnezeul, ... nu trebuiesc a fi demonstrate.
Se trăiesc şi atât.
• degeaba
pretinzi iubire atâta timp cât nu iubeşte pe nimeni.
• din când în când este nevoie să moară ceva din noi
ca să putem fi vii în continuare.
• cum poţi
să te superi pe un popor care îşi scrie istoria în bancuri.
Măcar îl facem pe Dumnezeu să râdă, că altfel l-ar apuca
nervii.
• pe japonez,
educatul simţ al eternităţii îl face responsabil şi precaut.
Pe român, păi pe român înnăscutul simţ al eternităţii, îl
face fie obraznic, fie de o indolenţă incurabilă.
•
nu cred că
Binele şi Răul sunt instrumentele prin care Dumnezeu îl
educă pe om. Mai degrabă cred că dualitatea asta, e un
chiorâş al omului lipsit de simţul eternităţii.
•
un întreg
popor se poate îndreapta spre mizerie şi fărădelege, atât
de puţini luptă să apere puţinul care ne-a mai rămas.
• popor
ciudat mai suntem! Am început Revoluţia din 89 apărând un
ungur. Acu în 2012 ne-am revoltat susţinând un palestinian. Da
când e vorba să apărăm fiinţa vie a acestui neam, nemişcaţi
rămânem trăindu-ne în letargie şi melancolie.
• faptele, lucrurile şi fiinţele niciodată nu apar din
întâmplare. Ele vin să întărească sau să atenueze o
certitudine.
• nu înţeleg de ce o înaltă faţă bisericească are nevoie să
fie legat de o organizaţie mai mult sau mai puţin secretă,
când îl are pe Dumnezeu lângă el.
• când vezi că un om expiră, spui despre el că se află în
cunoaştere. Când vezi că inspiră, spui despre el că e în
aflare.
•
Hristos nu împarte lumea în
două, vezi graba cu care se spune: înainte şi după
Hristos. Hristos e unicul
care a avut răbdarea, căderea şi puterea de a face din "homo
dihotomicus" OM.
•
eu mă bucur că dacii noştri
se bucurau şi petreceau la moartea unui om, semn că au
înţeles bine cosmosul şi creaţia.
•
moartea e un mare gest de
tandreţe dat omului de către Dumnezeu.
• Un bun prieten de-al meu spune că
Ortodoxia nu este o religie ci un mod de viaţă şi adevăr
grăieşte. Da prietene, o religie te face ca permanent să-ţi
negociezi crezurile, pe când un mod de viaţă te face să
alegi. Alegerea e calea cea mai scurtă către pace, iubire şi
adevăr. Ori nu chiar asta a dorit şi Hristos omului?
• Dumnezeu s-a întrupat prin Hristos, nu ca
să mai adauge la religiile lumii o religie superioara
tuturor. Hristos este purtătorul a două mari certitudini, a
căror lipsă din viaţa şi cultura omului, a născut cele mai
înspăimântătoare temeri: frica că nu există nemurire şi
faptul că în lumea noastră adevărul este o cantitate
filozofică. Hristos ce face? Redă omului nemurirea şi unul
adevăr, unul pe altul urmându-se.
• întreaga Creaţie nu şi-ar avea rostul dacă
Dumnezeu era iubitor de monolog. Dumnezeu nu poate admira de
unul singur, are nevoie de om.
• oamenii, oamenii nu pot da naştere la
adevăruri şi este impropriu să spui că el le descoperă. Omul
nu a fost creat ca să născocească adevăruri ori să se
bălăcească prin terţe cunoaşteri. Dumnezeu l-a creat pe om,
ca el Omul să le contemple alături de EL.
• fără de Hristos adevăr nu există.
• uneori,
adevărul nu este îndeajuns.
• omul
a născocit plural la adevăr. ... în plus,
l-a mai şi articulat.
• adevărul
nu te umple de certitudini, el te
goleşte.
• adevărul
e folositor atâta timp cât este înţeles.
• ziceam
odată unui prieten ... mintea, telectul (şic), e a
cincea dimensiune a universului în care trăim. Telectul ăsta
se zice că ne e folositor a trăi cele trei fundamentale
cunoaşteri: Pacea, Iubirea şi Adevărul.
Ei bine, cu cât mă apropi
de vârsta la care liniştea şi răbdarea-mi sunt cunoscute,
îmi dau seama că telectul nu e o dimensiunea a cunoaşterii,
ci o sacră dimensiune a dobândirii Lui Dumnezeu. Asta da
iluminare ... nu spre cunoaştere ci spre dobândire!
• ipocrizia
nu e o boală de ieri de azi. E o veche boală a omului şi e
asemenea prostiei: nu doare iară în faza ei terminală te
face să te simţi puternic şi frumos. Ai zice ... faină boală!
•
societăţile puternice au izvorul în exerciţiul cotidian al
moralei. Reversul e societatea fragilă, unde legile multe şi
stufoase, exclud existenţa moralei.
• nu e
nevoie de o stratagemă deosebită în a corupe şi a duce în
păcat omul modern. Dacă faci în aşa fel încât să nu aibă
acces la LINIŞTE şi NEGRABĂ, îl smulgi definitiv din
rădăcina lui de fiinţă contemplativă. Fără de contemplaţie,
omul nostru ajunge a fi un neom. Asta da realizare
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• pentru
mine retragerea din lume, e cufundarea în vocaţie şi trăirea
celei mai adânci prietenii.
• în esenţă, capitalismul, se reduce la o singură substanţă
care o caracterizează: CONSUMATORISMUL. Ce e consumatorismul?
Abdicarea de la libertatea individuală şi goana spre
multiplele necesităţi. Aşadar îngrădeşte LIBERTATEA în
necesităţi, şi aşa poţi tine prizonier fără de gratii orice
om şi naţiune. În ăst chip malefic, frica şi temerile vor
înlocui din ce în ce mai des momentele de reală fericire,
până când într-o zi, îţi voi cucerii PREZENTUL şi SINELE.
Când prezentul şi sinele-ţi îmi vor fi ale mele, tu omule,
tu omule
vei fi al meu, purtat negreşit în moartea
fără de scăpare
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• delicat nu este cât de scump impun un produs pe piaţă,
ci cât de indispensabil te fac pe tine de acel cost
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• e normal ca tu consumator să plăteşti accize pentru ceea
ce eu urmează să produc
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• na că trăieşti şi vremurile când motorina e mai scumpă ca
benzina. Capitalistul zâmbeşte, contribuabilul plăteşte,
guvernantul îşi freacă palmele
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• e dificil ca pe faţă să-l faci pe un om deştept prost.
Însă e remarcabilă clipa când îl aduci pe acel deştept în
faţa unei oglinzi, şi ajunge să se întrebe: ... cum
de am putut să fiu atât de stupid
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• fabulă: odată, un BOU, îşi dete cu
părerea despre elegantul zbor al lebedei. Mai târziu,
mări turme de bivoli îşi dară votul curajosului BOU ca
să ce? Ca să conducă
destinul impresionantului cârd de lebede.
• ... liberté, égalité, fraternité!
Măi, ăstui tip care a enunţat gâlga asta, eu i-aş da cel mai
tare premiu al lumii! Omule, ăsta a adus o lume întreagă
în sclavie de bună voie
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• elaborăm duzini de legi şi parareguli ca să ce? Vezi
doamne ca să venim în apărarea libertăţilor cică! Faină
disoluţie a logicii, şi încă o să mai meargă,
nu?
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• viaţa, e un du-te vino de lucruri şi fapte mai mult sau
mai puţin bune. Reala înţelepciune nu rezidă din puterea de
a te păstra în cele bune ale vieţii, ci din forţa de a le
înţelege şi pătrunde pe toate. Când eram tânăr, şi ceva
ieşea din tipicul aşteptărilor mele, sancţionam oamenii ori
faptele lor. Mai tărziu am învăţat să fiu mai prudent, şi
atunci mă muştruluiam, era să spun aşa o înţelegere mai "adâncă"
a ceea ce însemnează viaţa. Târziu am dobândit că nu există
bine şi rău, frumos şi urât, şi toate cele ce se aşează ca a
fi în contrast. Acum nu fac decât să le mulţumesc că există
şi că îmi este dat să le trăiesc pe toate.
• totul nu se potriveşte totului.
• când omul e pus a alege între MINCIUNĂ şi ADEVĂR, fără
doar şi poate alege MINCIUNA, eee ... un spaţiu al echivocului.
De aceea prietene, când împingi omul către o alege, teme-te.
• ca să împingi un om în minciună, nu trebuie să o ascunzi
de el, ci mai degrabă fă să nu se gândească la ea
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• munca înobilează omul,
e o spusă valabilă până la vremea apariţiei monedei. De
atunci şi până azi, maxima asta sună cam aşa: ... munca
multora înobilează omul iscusit
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• cică Istoria, a fost scrisă de oamenii mari.
Ăi mari oameni pe care tot îi pomenim de prin Istorii, dacă
te uiţi mai atent în lăuntrul acţiunilor lor, observi că
toate faptele alea mari, îşi au o rădăcină într-o apucătură
comună lor tuturor: ... râvnitul la depreţul aproapelui.
• magnatul nu e preocupat de cum ca el să
facă mai mulţi bani, ci de cum să te facă ca tu să ai bani
mai puţini
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• abia când te aştepţi cel mai puţin, cele
mari ale lumii ţi se pot împlini.
• arta de care eşti îndrăgostit, nu o poţi
reduce la suma unor tehnici. Tehnica, reprezintă doar un
crâmpei dintr-o exprimare mult mai amplă a interiorului
celui ce practică arta marţială. Tehnica este doar un
rezultat extern al internei linii de aşezări şi deplasări.
Când o să recâştigi acest fluid, arta ta va fi aidoma cu
puterea cerului, … va fi infinită!
• oare cât de importante sunt lucrurile şi
faptele cunoscute dar ignorate?
•
limita unei trăiri o poţi
dobândi numai în
obscur.
• mitul e o chemare nu o poveste.
• unele lecţii nu pot fi predate.
• şi înţeleptului îi este teamă de moarte, că
te gândeşti ce ne e frică
de lucruri şi fapte mici. Ne e teamă de durere, de boală, de
suferinţă, de dezamăgiri, de toate astea care la scară umană
sunt atât, da atât de trecătoare. Cum oare să nu
ne fie teamă de ceva ce e Etern.
•
banul e ochiul dracului,
... aşa se alintă săracul sărac!
-
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• în viaţă, cel mai bun lucru care ţi se
poate întâmpla, e să fii acolo unde trebuie. Cel mai rău
lucru de care te poţi lovi, e să te prindă trenul vieţii
nepregătit.
• păstrăm pentru noi veşnicia.
• munca concretă te face
anonim. Cel care o ia în derâdere, devine liderul lor -
din
ciclul ironiilor capitaliste.
• mai avut nu e cel care
munceşte, ci cel ce gândeşte a specula munca altora -
din ciclul ironiilor capitaliste.
• munca sfinţeşte omul: pe
tine, pe voi, pe ei. Mie? Tare îmi place să vă vorbesc
despre ea -
din ciclul ironiilor capitaliste.
• împreună afaceri ca să
facem, ca să prosper -
din ciclul ironiilor capitaliste.
• permanent
foloseşte-te de intenţie şi
energii, iară forţele, forţele cuprinde-le în înţelegerea
lor profundă şi niciodată nu le aduce spre sine că te vor
copleşi.
•
existenţă, manifestare,
evoluţie. Cine desluşeşte această mecanică, înţelege totul.
• intenţie, energie, forţă. Cine desluşeşte
această subtilitate, le are pe toate.
•
intenţia guvernează energia,
energia guvernează forţa, … iară forţa îi guvernează pe unii.
• o lume construită numai pe cuvinte.
• actuala
criză spre care se îndreaptă lumea nu poate fi evitată.
E e o criză a individului la scară globală. Când oamenii de rând nu
se mai regăsesc în ideologii, şi când ideologiile nu
mai au putere asupra oamenilor, orice model de guvernare
devine inutil.
• întreaga
civilizaţie umană are nevoie de o resurecţie,
şi ea trebuie să plece de la stingerea celor două fundamentale
conflicte ale umanităţii: conflictul surd şi ucigaş dintre
bărbat şi femeie; şi fractura substanţială dintre om şi
Natură. Dacă astă resurecţie nu va exista, ... Cosmosul
în răbdarea lui îşi
va redobândi armonia.
• acum mulţi,
mulţi ani în urmă, mi-am întrebat mentorul: Maitre,
ce e Dumnezeu? Acesta, într-un
altfel de ton al vocii, mi-a răspuns ridicând degetul a
mirare: ... păi tocmai ce nu este omul!
•
nu tu îl
descoperi pe Dumnezeu. El te redescoperă, şi se bucură
pentru asta.
• adevăratul
sens al inocenţei s-a pierdut de mult, şi ea reprezintă
respectul legilor şi a adevărurilor.
•
omul, prin excelenţă e un prădător. Asta e imuabila natură
a omului.
•
pentru orice femeie frumoasă, întotdeauna va exista un
bărbat care s-a plictisit de ea.
•
convingerea că eşti în posesia adevărului, te cufundă şi mai
mult în iluzie.
• libertatea
trăită la dimensiunea ei reală, e imorală
omului de rând.
• ne place
să fim în slujba unor adevăruri. Ce nu ne place, e să murim
pentru ele.
• libertatea se câştigă
apoi ea se apară necontenit.
•
un popor care nu mai crede în destin, e un
popor pierdut.
• repet
vorba unui bun prieten de-al meu dispărut curând de lângă
mine. "Vreau să fiu primul prost autentic din
România, ... pentru că de deştepţi, ţara e plină"!
• când
întrebi un erudit, ... Ce e Omul?
Acesta înainte de a răspunde, se scarpină în vârful capului.
Când am pus aceiaşi întrebare unui om simplu, acesta mi-a
răspuns printr-o tăcere aşezată într-o mirare.
• maeştrii,
în general au pretenţia ca prin gura lor să se enunţe
postulate. Rar găseşti câte unul care a gustat din
marea libertate a mişcării.
• într-o
artă, majoritatea consideră că "arta" e un instrument
necesar în evidenţierea şi exprimarea sinelui, şi din asta
rezidă efortul. Măiestria rămâne o
componentă ascunsă a capacităţii de a urma formele şi
conţinutul a tot ceea ce e natural, simplu şi firesc. Ei
bine din asta rezidă lipsa de efort a maestrului de a
săvârşi faptele, lucrurile şi făpturile lumii.
• toate
lucrurile, făpturile şi faptele tind să se închidă
şi să închidă.
Măiestria constă în capacitatea de a le face măcar să-şi
conserve intenţia, energia şi forţa, îndiferent că le
înfăptuieşti într-o terapie ori le săvârşeşti într-o luptă.
• orice
acţiune e deschisă de o intenţie, săvârşită de o energie,
percepută ca o forţă.
• într-un
luptător, întotdeauna există
două atitudini: una a omului care nu oferă nimănui nicio
şansă, şi o a doua, cea care oferă măcar o posibilitate
faptelor, lucrurilor şi făpturilor lumii. În a doua se
regăseşte toată măiestria şi toată curgerea acestui cosmos.
•
în ale
democraţiei ropote aplauze, libertatea sfârşeşte.
•
cosmosul, e interesant în cazul în care te uiţi atent şi
clarvăzător la el. Restul prietene, restul se uită la el din unghi drept.
•
ne naştem la nimereală, murim pe rând.
• bob dylan
are o vorbă care face totul: "... nu ştiu cum se face
că în fiecare dimineaţă când mă trezesc, e tot azi!"
• temerea şi
durerea omului frumos, e puterea omului urât. Prietene, nu
uita niciodată că durerea ta e puterea lui.
• cosmosul
are două constante: CHI-ul şi OMUL. În plus,
OMUL, mai are un ce-ceva absolut fantastic. Omul e o
dimensiune în sine.
• sunt două
nuanţe contradictorii ale concretului (ACUM): „acum şi
imediat” şi „acum şi aici”. Ţi-ai pus vreodat întrebarea -
cele face atât de diferite?
• omul are 7
boli nevindecabile: pripita cunoaştere;
prea greaua bogăţie pentru o prea-uşoară fiinţă;
orgoliul ce dispreţuieşte raţiunea; incapacitatea omului de
a-şi dobândi existenţa; insuficienţa de Yin sau Yang;
slăbiciunea extremă ce nu suportă echilibrarea; şi mai ales,
mai ales credinţa orientată în neadevăruri. Ei bine pe astea
cum să le vindeci?
•
viaţa e finită, doar moartea îţi dezvăluie
infinitatea.
•
când mintea ta afirmă o mărime a cunoaşterii, mentalul tău e
ancorat în complementar sau comparativ.
•
învaţă mai degrabă de la ceilalţi că e mai ieftin. Învăţatul
pe proprie piele e un cost scump.
•
momentul de plecare al Creaţiei e sexualitatea, atunci unde
e păcatul?
•
o minte otrăvită e cea care se luptă; o minte înţeleaptă e
cea ce se înţelege; o minte aşezată în sfinţenie e cea care
e clarvăzătoare; şi o minte care transcende e cea care nu se
mai manifestă.
•
moartea omului se trage numai din învrăjbirea sinelui cu
propriile energii necreate.
•
energiile create (exterioare) au un început şi un sfârşit,
însă pot deveni imutabile abia când ele sunt metabolizate şi
transmutate în sfera energiilor necreate (interioare).
•
armonia nu e un echilibru, ci o curgere a unor dezechilibre,
ce permite energiilor necreate să se manifeste.
•
obstacolele impuse de natură nu reprezintă cu adevărat
obstacole, ci mai degrabă e un fel de a releva un ... modus
vivendi al cosmosului.
•
armonia, pacea şi iubirea nu pot fi cultivate. Sfântul,
înţeleptul însă poate decela ce îl împiedică pe om să le
manifeste plenar.
•
tot ceea ce nu poate fi creat e Realitate, şi tot ceea ce
omul generează e iluzie. sau cum spun sfinţii părinţi ai
antichităţii ... Realitatea e o energie necreată.
•
cunoaşterea omului e calată pe decelarea contrastelor,
implicit a absenţelor. Ne dăm seama că suntem bolnavi, abia
când sănătatea dispare din noi. Ne dăm seama că nu mai iubim,
abia când fiorul pasiunii dispare. Ne dăm seama că răul se
manifestă în noi, abia când binele nu mai face parte din
fiinţa noastră. Aşa e şi cu întunericul şi lumina, frigul şi
caldul, şi toate cele ce se nasc din contrast, implicit prin
absenţa principiului.
•
armonia, ca şi pacea, iubirea, sănătatea, fiind narural
sădite în lăuntrul omului, nu pot fi supuse procesului de
educare şi nu au o definiţie exactă. Tot ceea ce poate
defini omul sunt exterioarele, adică ieşirea din armonie,
din pace, din iubire, din sănătate. Prietene, omul poate
defini numai ieşirea din normal, restul, firesc ar fi să le
trăiască în blândeţe şi obscuritate.
•
armonia e ascunsă în interiorul fiinţei umane. Ea poate fi
eliberată, scoasă la lumină, însă nu poate fi definită.
•
natura nu ridică stavile naturii, omul omului da.
•
mai repede recunoşti frumosul şi nobilul în exerciţiul
natural şi firesc al cosmosului, decât în gesturile atent
culese ale omului.
•
cred că religiile şi instituţiile religioase, în dorinţa lor
de a construi o lume mai bună, au dat naştere unei lumi
anapoda.
•
ipocrizie ne e să minţi, ci să te faci că trăieşti ceea ce
exprimi.
•
sunt câteva trăiri pe care omul ar trebui să le evite a le
dezvolta verbal, şi să se dedice a le trăi în mod direct şi
... tăcut.
•
un creier care e obişnuit să meargă, dacă nu-i dai material,
el continuă să meargă, însă aberabt.
•
când atingi plenar starea de seninătate, viaţa şi existenţa
devin virtute.
•
suferinţa, îşi are izvorul în originea gestului reprimat.
•
într-o singură stare omul poate simţii energia pură
circulând prin măruntaie. Ei bine, poţi simţii pentru că e
clipa când mintea tace, iară sufletul şi trupul se fac Unul.
Din păcate atingerea unei astfel de stări e condamnată ori
devine imediat un subiect tabu.
•
când condamni, acel ceva nu-l mai poţi folosi,
astfel nu poate fi cunoscut în mod direct.
•
virtutea e o sumă de compromisuri
trăite în obscur.
•
lumea iubirii e una mică atâta timp cât ea
nu e guvernată de pace şi echilibru.
• mulţi vor
să "guverneze" oameni şi popoare, nestăpânind de fel puterea
şi virtutea de a se "guverna" pe sine.
• omul care
înţelege lumea e ca stânca ce se lasă cuprinsă de ape ce
alunecă peste el. Aşezarea şi fluxul continuu de viaţă şi
exerciţiu, fac ca totul să erodeze spre curgerea lină a
fiinţelor, lucrurilor şi faptelor lumii.
• când
înţelegi, ai timp să şi admiri. Când admiri, ai timp să
contempli. Contemplând viu, pacea şi iubirea sunt oglindiri
ale virtuţilor cu care te guvernezi.
• cea mai
dificilă etapă a omului în Do-ul lui, e înţelegerea
desăvârşită a lumii.
• degeaba
enunţi frumosul şi pacea când pacea şi echilibrul îţi sunt
încă un deziderat şi o căutare.
•
non-acţiunea e forma de adâncă maturitate ce te aduce
nesperat de mult în preajma mântuirii.
•
graniţa e în minte,
neputinţa în inimă şi neîmplinirea vine din trup.
•
întâmpină ca un munte, mişcă-te ca o furtună şi pătrunde ca
o apă.
•
ce e iubirea imutabilă? ... e când unul e oglinda celuilat,
când unul pe altul cheamă şi răspunde, când nu există prin
ei înşişi şi se guvernează reciproc. O astfel de trăire e
rară şi aproape imposibilă, că înainte de toate, asemenea
iubire se naşte din retragere, din acţiunea fără scop, şi
când se atinge egalul mental. Abia atunci totul se
împlineşte, când crezi că nu mai poţi adăuga nimic şi nu mai
poţi aştepta nimic. Atunci ,ea, se dezvăluie amândurora ...
ca o veşnicie.
•
distanţa sterge strălucirile. Aşa şi sfântul, din egala lui
distanţă faţă de cauzalitate, el, anulează diferenţele lumii.
•
totul e în Dao: existenţă, conştiinţă, fericire.
•
iubeşte ca Cerul şi Pământul şi vei cunoaşte veşnicia.
•
sfântul, înrădăcinat în Dao, coboară în obscur, cedează şi
nu opune rezistenţă lumii fenomenelor.
•
când nu ai nimic de apărat, nu ai ce pierde; când nu aperi
viaţa, nu ai de ce să o pierzi.
•
omul inferior se iubeşte pe sine, sfântul îşi iubeşte
semenul ca pe sine.
•
omul inferior guvernează prin ceea ce nu pricepe, sfântul
conduce fără să constrângă.
•
omul inferior facil apelează la forţă, sfântului forţa îi
vine din nevăzut.
•
omul inferior adoră fapta, sfântul trăieşte prin aşezare.
•
ataşarea de viitor naşte griji, speranţe, intenţii,
aşteptări. Ataşarea de trecut naşte traume, regrete,
amintiri. Astă dublă ataşare te rupe de prezent, făcându-ţi
imposibilă "localizarea prezentului în interioara conştiinţă".
Acum şi aici este refuzul rătăcirii şi ancorarea în punctul
de minimă rezistenţă la lumea fenomenală. Punctul de minimă
rezistenţă e şi maximul de stabilitate a universului, a Căii
(Dao).
•
viitorul şi trecutul îl fac pe omul inferior vulnerabil.
Sfântul, înţeleptul trăiesc numai în "acum şi aici".
•
suferim că facem corp comun cu ceea ce posedăm şi că suntem
scumpi nouă înşine.
•
mintea conduce pumnul. Pumnul nu conduce la nimic bun.
•
ce îmi doresc?
Să fiu obtuz ca un ţăran, precis ca o săgeată, de neatins ca
o ceaţă.
•
speranţele, sunt nisipuri pe care se imprimă a
deşertăciunilor paşi.
•
eruditul compară, sfântul dăruie.
•
un erudit analizează contrariile, sfântul le înţelege.
•
diferenţa în contrariile lumii, nu se află în exterior ci în
sinea lor.
•
eruditul are un scop precis, doar sfântul pare a rătăci.
•
erudiţii par a fi clarvăzători, doar sfântul pare a fi
îngheţat.
•
toată lumea are bogăţia sa, doar sfântul pare lipsit de
toate.
•
eruditul caută şi cercetează, sfântul rămâne concentrat pe
sine.
•
eruditul e plin de lumina cunoaşterii, sfântul e gol şi
obscur.
•
omul erudit e bogat în cunoştinţe. Omul sfânt, ca un
ignorant, s-a purificat prin descotorosirea de cunoaştere.
•
lucrurile exterioare şi căutarea lor sunt iluzii şi ne
împiedică să avem spiritul viu şi liber.
•
fiecare cu bogăţia sa.
•
perfecţiunea izvorăşte din simplu şi spontan.
•
lipsa contactului experimental cu Dumnezeu hrăneşte îndoiala,
iară îdoiala e copilul necredinţei.
•
constrângerea îndepărtează de firesc şi spontan.
•
constrângerea e blocarea evoluţiei.
•
călătorind duci mereu bagaje poveri cu tine.
•
locurile sigure rar oferă privelişti frumoase.
•
ce grăbeşte, grabnică îmbătrânire aduce.
•
ce dispreţuieşti te distruge.
•
în poporul care nu-şi socoteşte înţelepţii şi unde
înţelepţii nu-şi respectă sprijinul, bezna e o cuprindere
nesfârşită.
•
înţeleptul îndrumă poporul iară poporul vine în sprijinul
înţeleptului.
•
vântul ce bate împotrivă, corabia foloseşte la înaintare.
•
lucrurile şi faptele ce aparent sunt contrare curgerii,
devin uneltele înţeleptului.
•
păsările în văzduh şi peştii în apă nu lasă urme.
•
unii înţelepţi spun că suntem ceea ce gândim, aşa să fie?
•
uciderea de om şi uciderea de prunc sunt
acte de o profundă abatere de la Cale, iară uciderea e un
mârşav act de suprimare a diversităţii şi impunere a
unilateralităţii.
•
pe cât iubeşti pe pământ,
atât vei iubi şi în ceruri, şi asta e bine. Pe cât de mult
îţi doreşti pe pământ, atât îţi vei dori şi în ceruri, da
asta nu e bine.
• de la Adam
şi până la Hristos omul nu a fost gol, ci faptele lui erau
neacoperite. Hristos prin resurecţie, nu a facut decât să
înveşmânteze fapta omului, dându-i ceea ce a pierdut cel mai
mult ... caracter şi continuitate.
• cel ce se
teme pentru viaţa sa o va pierde, iară cel ce moare fără să
se stingă, atinge veşnicia.
• biruinţa
cea mare a lui Hristos nu e Învierea, e învingerea morţii.
De asta sfinţii părinţi ai antichităţii povesteau despre
Hristos a fi ... izvor de biruinţă. O Doamne cât de mult am
pierdut din esenţă şi ne-am lăsat purtaţi de aparenţă.
• moartea
aparentă, moartea voluntară, deschide continuitatea
conştiinţei independente de corp, că bine e scris ...
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi
celor din mormânturi viaţă dăruindu-le.
•
non-acţiunea e supremă acţiunii, necuvântul peste cuvânt.
•
dumnezeu nu e nici frumos, nici bun, nici atent, nici corect
şi nici nu enunţă adevăruri. Prin liniştea ce o coboară
peste cosmos, e peste tot şi toate. Dacă ar fi ceva din cele
ce ni le-am dori de la el, automat l-am desconsidera.
•
nu abandona calmul, liniştea, în favoarea exteriorizării.
•
omul e fiinţa ce măreşte temperatura cosmosului, Dao e
dimensiunea ce o răceşte.
•
am adus cosmosul în stare de fierbere. Ceea ce omul se face
că nu vede, e că autoreglarea cosmosului se face prin
răcirea lui. Să nu ştim oare că astfel de legi funcţionează?
•
riturile, legile, constrângerile, silesc omul spre a le
respecta, şi invariabil astfel de acţiuni sfârşesc a genera
conflicte şi infinită violenţă. Dar ce e ritul? E
conformarea superioară a crezurilor prin care omul
acţionează în plan exterior. Ritul impune un răspuns sau de
ce nu o ascultare din partea unei conştiinţe transcedentale,
şi cum ritul e o constrângere, e obligatoriu a exista un
raspuns, o ascultare - cu toate că adevăraţii înţelepţi şi
sfinţi, ştiu ... că nimeni nu va răspunde. Şi cum nu există
răspuns, omul insistă creionând abitir riturile. În fapt ce
e ritul, decât o luptă nesfârşită cu puţinul şi greşelile
omului.
•
virtutea are o rădăcină, o tulpină, o coroană, frunze şi
îndeajuns de multe fructe, ... pentru a da naştere la alte
rădăcini ce vor susţine tulpini, coroane, frunze ...
•
cine se chinuie a tăia o piatră de râu, pentru a face din ea
bijuterii?
•
ce e luminos umbre ascunde.
•
înţelege şi practică, e un lucru atât de simplu atât de
dificil.
•
cine are a
nu pierde e etern.
•
care e mai mare nenorocire pentru un om lipsit de
înţelepciune: a câştiga sau a pierde?
•
adevărurile nu se dobândesc. Ele se dăruiesc.
• din mediul
dual al lumii, adevărul e expulzat, iară cine trăieşte în
adevăr, nu o poate face decât prin virtutea compromisului şi
a umilinţei.
• iubesc
poporul ăsta, însă nimic nu mă împiedică să-i dispreţuiesc
indiferenţa.
• mitul
românesc e cuprins în cele 5 gesturi fundamentale ale omului:
mirarea; afirmarea; iubirea; pacea; transmutarea. Şi ca
orice lucru şi fapt românesc, povestea se închide cu o ...
megapetrecere.
• dacă
ultima realitate semnifică adevărul absolut, atunci mitul e
adevărul penultim.
• mitul e
gestul.
• 99 de oca
cu care se aruncă în ceruri puricele, e elementul cantitativ.
Ce-i lipseste puricelui e ultima oca, adică elementul
calitativ.
• popoarele
antice au subliniat în expresii imuabile, natura ondulatorie
a lumii.
• mitul nu e
poveste despre o lume cauzală, ci e desluşire a elementelor
fundamentale ale vieţii.
• elementul
absurd deschide calea spre adevăr.
• oamenii
mici fac greşeli mici, oamenilor mari le e de neiertat.
•
limita omului e
în nemulţumire.
•
nu e urgie mai
mare pe ăst pământ decât pohta nemăsurată.
• calea
firescului în Dumnezeu e interioară. Ea de felul ei nu
izbeşte văzurile şi nu poate fi arătată.
• omul se
relevă prin lucrurile mari şi grandoare, Dumnezeu se
cuibăreşte în cea mai minusculă dimensiune a cosmosului.
•
arhitectura omului e una a exterioarelor şi detaliilor,
arhitectura cosmică a lui Dumnezeu e una a nevăzutului. Omul
stăpâneşte prin a face, Dumnezeu prin a non-face. Omul
iubeşte strângând, Dumnezeu dăruind.
• cel ce
stăpâneşte cetatea, stăpâneşte marginile împărăţiei.
• incapabil
să te guvernezi pe sine, neputincios să conduci o lume.
• nefăptuind,
nu mai există nimic care să nu poată fi făcut.
• ce e un
sfânt? Acel om care gâdilă fiecăruia acea supraconştiinţă
intangibilă fiinţelor nepreocupate.
• trezirea
de care se tot vorbeşte în misticile lumii, nu e o
înţelegere limitată la ... a deveni conştient de tine însuţi.
Sau, merg şi mai departe, a deveni conştient de tine însuţi,
e marea realizare că tu ca om reprezinţi întreaga umanitate.
Ce însemnează asta? Trezirea omului e momentul când el
redobândeşte chipul şi asemănarea cosmosului.
• mitul
Babei Dochia, e una dintre cele mai profunde şi pline de
mister desluşiri ale unei alchimii cosmice pe care omenirea
a crezut că a pierdut-o definitiv. E vorba despre uzul
supraconştiinţei, cea care funcţionează pe timpul vieţii,
independent de corpul material, aceasta făcând legătura
dintre lumea vie şi nevie, dintre organic şi anorganic,
dintre micro şi macrocosmos . Când această supraconştiinţă
începe să se anime şi corpul fizic, corpul arhetipal
e întregit, totul luând consistenţa simbolică a pietrei, a
stâncii. În astă stare omul e indistructibil, invariabil,
deoarece moartea şi viul fac parte din el prin el. Face
parte integrantă din cosmos.
• ne focusăm
preocupările pe controlul materiei ori a energiei, doar că
rădăcina manifestării e informaţia.
• orice în
lumea asta are o mamă, un tată şi un fiu. Cine cunoaşte
mama, cunoaşte tatăl, şi cine cunoaşte tatăl, va cunoaşte
copilul lor. Cine cunoaşte pomul, cunoaşte şi fructul. E
înţelegerea subtilă a influenţelor, a transformărilor
elementelor şi fenomenelor din astă natură.
• când viaţa
ţie mică faci mult rău.
• Josul,
femininul, animă înaltul, masculinul.
• cel ce
ştie nu acţionează ... e înţelegerea profundă a nocivităţii
diseminării învăţăturilor pe care oamenii nu sunt pregătiţi
să le utilizeze.
•
autocontrolul debutează prin deprinderea relaxării
psiho-afective şi somatice. Afirmaţia debutează prin
controlul fluctuaţiilor mentale. Cele două marchează debutul
terapiei holistice - profilaxia.
• memoria e
un trecut reţinut în interior.
• videază
inima, non-acţiunea trupului, non-ataşarea minţii.
• iubirea
are o dimensiune exterioară şi una interioară. Însă când
ajungi la supleţia şi moliciunea de a contopi cele două
dimensiuni, atingi ultima şi finala dimensiune a vieţii -Ultima
Realitate.
• teoretic e
iluzie, experimental e concret.
• unui om
desăvârşit, înainte de Iluminare, Dao îi mai intinde o
ultimă şi finală ispită: preţuirea forţei; etalarea fastului;
ambiţia. Într-un cuvânt magnitudinea mândriei. În fapt care
e căderea finală a omului? Cultivarea şi preţuirea puterilor
şi virtuţilor. E capcana care îl va ţine în continuare pe om
în lanţul lumii fenomenele. Ce înseamnă a fi desăvârşit?
Însemnează a fi înrădăcinat în Dao şi a fuziona cu izvorul (sursa)
puterilor şi virtuţilor, evitând preţuirea acestora.
• dialogul
şi întâlnirea cu Dumnezeu, solicită vidarea mentală.
• universul
mic e o curgere a universului mare. Legile mici sunt
cuprinse de legile mari. Omul e chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu.
• nu antrena
forţa şi puterea ci menţinerea supleţii şi elasticităţii.
• săgeata
trasă în sus cad în locul de unde au fost trasă; săgeata
trasă orizontal nu va ajunge departe.
•
toţi oamenii vor a dobândi omniprezenţa şi omnicunoaşterea.
Nici unul nu doreşte a fi natural şi spontan, simplu şi
firesc.
•
etapele voluntare ale devenirii omului, sunt căutatele etape
de amplificare. Când alegi a fi natural şi spontan, te poţi
numi permanent. Eşti permanent, eşti în Dao.
•
omniprezenţa şi omnicunoaşterea e experienţa Iluminării. E
branşarea la capitalul de mişcare, energie şi informaţie al
universului.
•
spontan şi natural e manifestarea Ultimei Realităţi.
•
menţinerea receptivităţii şi vidului permite viului
ancorarea în spontan.
•
un om irosit, rătăcit, e un om a cărui căutare e orientată
spre exteriorul menirii.
•
un om înrădăcinat în Dumnezeu, nu poate fi umplut şi nu
poate fi golit, pentru că el şi Dumnezeu sunt una.
•
starea de desăvârşirea nu recomandă castitatea ori
practicile de amplificare. Desăvârşire e suprimarea risipei
şi chiar mai mult.
•
polarizarea omului pe o ideologie, pe o idee, pe un
principiu, conduce la cristalizarea ei, ceea ce însemnează
rigiditate şi moarte.
•
cine urmează cuvântul lui Dumnezeu, nu caută să fie puternic,
viril, ci caută să rămână nepolarizat. Orice polarizare e un
apogeu, care e urmată întotdeauna de o decădere, de o
descreştere.
•
invulnerabilitatea e considerată de un adult ca fiind
impenetrabilitatea unei arhitecturi. Pentru un copil,
defensiva totală e deschiderea totală - nimic nu poate fi
atacat, nimic nu poate fie dărâmat, nimic nu poate fi
distrus.
•
ce-l împiedică pe om să împărtăşească iubirea? Totul şi
nimic.
•
urâtul din om nu e decât lipsa exerciţiului frumosului,
întunericul e lipsa luminii, ura absenţa iubirii.
•
când admiraţia, respectul şi cumpătarea dispar din
comportament, niciun alt sentiment nu mai poate compensa
dezordinea produsă în fiinţa ta.
•
cuvintele şi îndemnurile tale pot fi auzite doar de către
cei care vor să te audă, în rest, doar invidie şi ură vei
stârnii oricât de adevărate sunt ele.
•
imparţialitatea legilor umane se cade a fi o oglindă a
invulnerabilităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii
realităţii informaţionale fundamentale.
•
cunoaşterea interioară e dimensiunea reală a puterii şi
virtuţii de a nu face rău. Diseminarea puterii e simultană
ridicării nivelului de autocontrol, ceea ce împiedică
autoanihilarea.
• lasă
Cerului misiunea de care numai el e capabil, lasă Cerului
judecata şi pedeapsa morţii, că noi ceilalţi nu facem decât
să vătămăm şi să facem vărsare de sânge.
• cel ce
vrea să suplinească puterea şi virtutea Cerului e
neîndemânatic, ca să folosesc un limbaj blând şi domol.
• viaţa are
o unitate şi o utilitate, un văzut şi un nevăzut. Unitatea e
reprezentată prin faptul că viaţa e irepetabilă, iară
utilitatea e dată de faptul că în astă unică viaţă, ni se dă
şansa de a lua contact cu fluxul de viaţă, cu izvorul vieţii,
cu Dao. Înţelegând această totalitate, începi să înţelegi ce
însemnează nemurirea taoistă.
• dualitatea
vieţii e formată din Cale şi Scop. Prima e suferinţă, a două
e ataşare şi amândouă aduc moartea. Numai calea de mijloc le
suprimă pe amândouă.
• căutăm
ceea ce este departat, fără a lua în seamă ce e la îndemană.
• cea mai
mică deviere, te abate cu mile
întregi de la drum.
• cuvintele
adevărului par paradoxale.
• oamenii,
din când în când, se împiedică de adevăruri ... dar
perseverenţi, mereu se ridică.
•
constrângerea e pasul către libertate.
• a fi
esenţial însemnează forţa de a anihila relativul.
• ce-a din
urmă spiţă va fi ce-a dintâi, dară prima spiţă care se
deschide e şi ultima care se închide.
•
în vechime, înţelepţii nu vorbeau cu
uşurinţă, temându-se de ruşinea ce-ar păţi-o dacă faptele
lor nu s-ar ridica la înălţimea cuvintelor.
• cunoaşte
ca un barbat, înţelege ca o femeie.
• ochi
pentru ochi ... şi uite aşa ajungem să trăim într-o lume de
orbi.
• binele e
un înţeles cu o arie de manifestare limitată.
•
când taci în faţa unei fapte, e o încuviinţare.
• lumina şi
desăvârşirea lumii nu va pătrunde în tine prin înţelegerea
lor, ci prin natura lor.
• putem să
ne contopim cu Una Iubire şi Unul Cuvânt şi să nu ne abatem
de la Cale?
• putem să
avem o respiraţie calmă ca a unui copil?
• putem
purifica viziunea vieţii astfel ca ceea ce vedem să
strălucească?
• putem iubi
şi conduce oamenii cu subtilitatea non-acţiunii?
• putem
învăţa să avem acces la toată puterea Căii fără a lăsa ca
răul să faca parte din noi?
• putem a ne
elibera de nevoia de a poseda cu orice preţ?
• putem face
bine fără a dori ceva în schimb?
• putem
conduce fără a apăsa?
• ce
înseamnă "viaţă lungă" decât stăpânirea suflului.
• ceea ce
iubesc nu pot avea, şi ceea ce am nu pot iubi.
• a guverna
şi a te guverna e libertate şi înţelepciune.
• virtutea
şi puterea stau în inestimabila moderaţie.
• puterea şi
virtutea sunt precum armele: de le vânturi prea mult, ele
ajung ca într-un final să fie nefolositoare.
• ce expui
pierzi, ce arăţi atrage nenorocire.
• nu aduna
valorile într-un singur loc, curând modul acesta face ca
valorile să fie fragile la orice schimbare.
• nu păstra
şi nu sporii, mai bine să te opreşti din ceea ce grabnic
vrei să aduni.
• ceea ce
aduni e şi ceea ce risipeşti.
• acolo unde
îţi aşterni comorile trupului, minţii şi sufletului, acolo
îţi va fi şi inima.
• de umpli o
ceaşcă de ceai până la refuz, orice mişcare o va face uşor
de vărsat.
• apogeul
puterii înseamnă şi începutul descreşterii acesteia.
• înţeletul,
sfântul guvernează prin retragere.
• semeni
vânt, culegi furtună.
• mai facil
e să părăseşti o navă goală, decât să încerci să păstrezi
una plină când se scufundă.
• bogăţia şi
onorurile duc la aroganţă.
• cine
păstrează trăirile, nu le va putea păstra intacte mult timp.
• înţeleptul,
sfântul doar în retragere se contopeşte cu Dao al Cerului.
• când urci
cobori, şi când cobori urci.
• când mori
înseamnă că te naşti, când te naşti înseamnă că mori.
• cocorii
zboară unde vor ei.
• ne
mulţumim cu puţin că ne e frică de mult.
• când
ajungi să dărui, viaţa te îminge să cerşeşti.
• vreau să-mi
trăiesc viaţa ca o floare de cireş şi oamenii să-şi
amintească de mine ca de zborul unui cocor.
• ce e frica
decât o neputinţă de a duce lucrurile până la capăt.
•
rămânem nemuritori prin
ceea ce corect lăsăm în urma noastră.
• pentru un
profan adevărurile sunt de neînţeles, pentru un discipol
sunt copleşitoare iară pentru un sfânt adevărurile sunt
simple.
• când
începi să înţelegi şi să accepţi toate neajunsurile lumii,
să te împaci cu ele, abia atunci înţelepciunea sălăşluieşte
în fapta şi vorba ta.
• priveşte-te
în sine ca să te cunoşti.
•
când îţi
alegi casa, uită-te la pământ.
•
smerenia e
dispreţuită, da e laudă.
•
când îţi
pregăteşti inima, mergi adânc şi cum ţi-e credinţa aşa ţi-e
şi mintea.
•
când vrei să
ai valoare fii blând.
•
când nu te
cerţi, nimic nu merge rău.
•
când
vorbeşti mult, buna-credinţă e un exponat.
•
când faci
ceea ce e mai bine, e vorba doar despre binele tău, iară
dacă o faci, fă-o în timpul util, pentru că fiecare îşi
urmăreşte binele lui.
•
o faptă are
valoare nu pentru că e faptă, ci pentru modul în care unde,
cand şi cum s-a împlinit.
•
ceea ce dă
valoare unei case, este unde este ea.
•
ceea ce dă
mintea ca valoare, e adâncimea ei.
•
ceea ce dă
relaţia ca valoare, este iubirea ei.
•
ceea ce dă
cuvintelor valoare, e adevărul lor.
•
ceea ce dă
guvernării valoare, e dreptatea ei.
•
ceea ce dă
valoare acţiunilor omului, e actualitatea lor.
•
nu lupta şi
nu vei avea nicio vină.
• când nu te
străduieşti să fii înaintea altora, poţi evita multe greşeli.
• trăieşte
înţelept ca apa.
• ce e lumea
decât o cursă de obstacole prejudecăţi.
• să nu
numeşti ceea ce alţii cu jind vor a fi explicit numit, nu
înseamnă neapărat înţelepciune. Eu aş numi-o prudenţă şi e
virtutea din care izvorăşte sublima înţelepciune.
• ce e
sapienţa decât anularea unei particularităţi şi
transformarea unui gând într-o regulă universală.
• cere nimic
şi dă totul.
• păstrând
aparenţele nu înseamnă că eşti laş, dimpotrivă, înseamnă să
fii puternic.
• în preajma
absolutului, obişnuieşte-te cu gândul că e poate singura
situaţie din lumea asta când nu poţi avea totul, dar vei
avea aproape totul.
• lucrurile
şi faptele lumii se ating fără niciun efort atunci când eşti
în Cale.
•
inteligenţa nu e totul, ajută da nu desăvârşeşte.
• tinereţea
eee o boală care nu ţine prea mult.
• există un
ceva care e cel mai fragil lucru din lume.
• în arta
katanei, vorba ucide liniştea cu care corpul găseşte linia
tăierii.
• într-un
dojo unde se vorbeşte, metoda nu se atinge cu învăţătura.
• viaţa
mântuieşte şi nu rispieşte.
• sfântul se
pune pe sine la urmă dar ajunge înainte.
• aparenţa e
multiplu, esenţa e simbioză.
• ce sunt
lucrurile şi faptele în aparenţa lor decât o tendinţă a
mişcării? ce sunt lucrurile şi faptele în esenţa lor decât o
tendinţă a transformării?
• mă întreb
de ce nu suntem precum apele unui fluviu, unde lucrurile şi
faptele curg spre transformare, şi numai dorinţele noastre
s-au aşezat în statornicie?
• curgerea
... e Unul fără multiplu.
• totul
survine în lumea vizibilă.
• absenţa
unei semnificaţii imediate, permite exprimarea unui sens
mult mai profund.
• dorinţele
nu sunt de durată. Ca să transcezi duratei trebuie să
nedoreşti. Nedorinţa e virtutea voinţei.
• duşmanul
veşniciei sunt dorinţele.
• cine
trăieşte prin sine, nu se transformă, iară
cine nu se transformă nici măcar moartea nu o gustă.
• moartea e
o stare de conştiinţă. În rest natura, lucrurile şi faptele
nu cunosc moartea.
• de ar fi
să dau o definiţie morţii, e că moartea e existenţa prin
sine.
• cine nu
plânge nu poate iubi, apoi iubirea nu se poate măsura în
suspine şi lăcrimi.
• reproşul
e finalul unei trăiri.
• a fi
îngăduitor nu înseamnă decât că eşti nehotărât.
• cel mai
îndrăzneţ sentiment al omului e iubirea, încalcă orice
regulă.
• ce coboară
înalţă, ce ridică coboară.
• în lume e
o trăire care nu poate lucra cu ponderi relative, cu mai
mult sau mai puţin. Acea trăire lucrează numai în valori
absolute, totul sau nimic.
• când vrei
să răneşti pe cineva, o poţi face şi singur. Când vrei să
vindeci rănile cuiva, efortul a o mie de oameni de multe ori
e zadarnic.
• cuvintele
care rostesc adevăruri par de neînţeles.
• mulţi se
întreabă dacă iubirea omului e o virtute. Ei bine iubirea nu
e o virtute, însă poate sta dreaptă în preajma virtuţilor,
dacă se hrăneşte din adâncul izvor al sincerităţii.
• dintre
toate trăirile omului, iubirea e cea mai copleşitoare şi e
singura care nu are raţiune.
• când vrei
să stingi o trăire copleşitoare, e greu ca să nu laşi în
urmă un semn cât de mic.
•
de cele mai multe ori împlinirea lucrurilor
şi faptelor vine prea târziu. De cele mai multe ori ceea ce
e adevărat nu ne place.
• drumul
apei se mută continuu, însă îi este egal, pentru că tot în
aceiaşi mare se varsă oricât drum ar parcurge.
• ce e truda
decât o lucrare a omului în afara lucrării cerului şi
pământul.
• pentru
mine, moartea, ura, minciuna, imoralitatea şi atâtea altele
ca ele nu sunt o surpriză în viaţa omului. Miraculos e cum
iubirea şi pacea pot metaboliza atâta răutate.
• mulţi se
întreabă, ce e iubirea? E păcat să te chinui să răspunzi la
ceea ce nu poţi cuprinde, însă dacă te uiţi la tine, la el,
la semenii noştri, poţi învăţa despre ce e iubirea prin ceea
ce cu toţii manifestăm prin absenţa acestui miracol.
• libertatea
nu trebuie confundată cu descreierarea. Libertatea e o
ordine pe care puţini şi-o permit ca să o trăiască.
• de întrebi
o femeie care e mai important dintre "primul", "cel mai bun"
şi "ultimul", ca bărbat vei avea o surpriză. De întrebi un
barbat, să nu te miri că nu ai nicio surpriză.
• şi totuşi
timpul omului se va sfârşi.
•
limita e sfârşitul libertăţii. Nemişcarea e
moarte. Prejudecata e renunţarea la desăvârşire. Atunci care
e nelimita?
• pe
parcursul vieţii, dumnezeu poate releva omului, esenţa şi
aparenţa a trei maxime existenţiale. Tinereţii îi este dată
descoperirea esenţei şi aparenţei la ceea ce
numim a fi
"primul". Maturitatea dă valoare a ceea ce
numim a fi "cel
mai bun". Iară senectuţii îi este dată spre savoare ultima
redută a esenţei şi aparenţei ... "ultimul"
- "ultima".
• prea multă
vorbă purtată cu înţelepciune aduce oboseală. Mai bine
păstrează calea de mijloc dintre cuvânt şi tăcere.
• prefera pe
nimeni şi priveşte viaţa ca pe un tot.
• ceea ce
câştigi prin ceea ce pierzi e mai important decât ceea
pierzi prin ceea ce câştigi.
• împăcă-te cu defectele
semenilor şi adu-te în acord cu
obscuritatea atâtora de lângă noi.
• nu da cât
îţi poţi dori şi nu primi cât poţi duce.
•
a fi auster pentru un înţelept, pentru un sfânt, nu
însemnează abstragerea, abstinenţa de la pohtele lumii, ci
trăirea lor în puţinul lor şi arătarea lor către lume înspre
împlinirea moralei şi ordinii cereşti.
•
a fi sfânt nu însemnează a fi sfânt printre oameni, ci
însemnează a fi sfânt printre sfinţii lumii.
•
prieteniile se pot naşte din interes, între oameni şi între
inimi. Da mai sunt şi cele ce transced comorile trecatoare
ale ăstei lumii.
• nu te
aştepta să curgă apă dintr-o fântână seacă.
•
întăreşte-te din puţinul multora, că
bună învăţătură e să desluşeşti ce altul n-are.
•
înţeleptul eşti când nu-ţi arăţi preferinţele şi priveşti
totul cu o egală consideraţie.
•
virtutea supremă însemnează a fi mai presus de orice virtute.
•
războinicul imediatului e ucigaşul eternului, însă cine pe
cine ucide?
• cu toţii
avem la un moment dat pretenţia că viaţa, ne-a cuminţit cu
înţelepciunea-i proverbială. Dară sfânt e numai acela care
poate face, fără a o face.
• oamenii
preferă implicarea. Sfântul şi Înţeleptul cunosc
non-intenţia.
• înţelept e
acela care dă putere, la ceea ce au oamenii în comun, şi
evită cu dibăcie lucrurile şi faptele care-i fac atât de
diferiţi. Omul sfânt e acela care-i face pe oameni să-şi
dovedească chipul şi asemănarea printre semeni. Puterea unu
sfânt faţă de un înţelept, nu stă în elocvenţa virtuţilor,
ci în asemănarea cu chipul omului.
• credinţa
în Dumnezeu, e forţa cu care inima-ţi
rămâne imaculată, în ciuda vicleniilor şi ispitelor lumii.
Impecabil, imaculat nu însemnează să fii, ci să rămâi!
• puterea de
a alege ne defineşte, însă întotdeauna putem alege ceea ce
trebuie.
• un om
lipsit de Dumnezeu, pentru mine e omul care vrea să fie ceea
ce nu poate fi niciodată.
•
mai puţin, poate să însemne mai mult.
•
avem putinţa de a da legi care să ne supună. Numai viaţa e
singura care e dincolo de orice lege născută de om.
•
adevărul e unul singur, doar noi cei mulţi
ne străduim să-l enunţăm.
•
un
remediu bun pentru oamenii
egoişti, infatuaţi, singuri şi atotcunoscători, e doar
solitudinea. Doar aşa mai au putinţa de a descoperi cât de
mult sau înstrăinat de viaţă, făcând din prejudecăţi, scutul
moralei şi eticii individuale.
•
credem în profeţii care au puterea de a
vedea peste timp, doar pentru că nouă oamenilor ne e teamă
de viitor. Când profeţiile se împlinesc, e doar pentru
motivul că noi oamenii repetăm la nesfârşit greşelile
trecutului.
• a păstra
iniţiativa, nu înseamnă întotdeauna ca tu să faci prima
mişcare ori primul gest. Înseamnă ca tu să ai mereu un
avantaj, indiferent de mişcarea adversarului.
• omul nu
este interesat a trăi în acord cu Legea, cu Scriptura, însă
este interesat atunci când poate ucide în numele ei.
• când omul
ucide, compară.
• orice artă
e egoistă pentru că este un spectacol de perfecţiune şi
eficienţă. Alchimia are forţa de a depăşi umanul şi te
cuprinde în exerciţiului nemărginimii.
• pentru
fiecare forţă extinsă dincolo de sfera de control,
întotdeauna va exista o contralovitură.
• oamenii
din instinct nu ucid adevărurile, ci doar pe cei care le
enunţă.
• adevărul
este extrem de simplu, dar oamenii simpli uşor tind să
treacă peste el, doar pentru faptul că este prea simplu.
• un maestru
de Dao (de Cale) este acela care îşi dozează la perfecţiune
fericirea.
• căutarea
ucide imediatul.
• adevărul
este unul singur, doar neadevărurile sunt infinite.
• când
cunoşti realitatea şi simţi adevărul, nu mai contrazici pe
nimeni.
• resurecţia
unei naţiuni este întoarcerea la Sursă, la locul din care îi
izvorăşte nemurirea.
• moartea
nu-i decât o deznădejde.
• un om plin
de ambiţii, plin de gânduri, de dorinţe, Dumnezeu nu şi-l
doreşte de Profet.
• Dumnezeu
aşa cum mi-l reprezint, nu este o soluţie ci o problemă.
• când Legea
se extrage din ansamblul Vietii, aceasta din urmă devine
absurdă.
• maestrul
perfect e acela care nu lasă nicio întrebare să răspundă.
• cele mai
bune lanţuri, sunt cele care se leagă de nimicurile lumii
materiale. De aceea ele nici nu pot fi rupte.
• solidă
trebuie să fie rădăcina Luminii.
• să nu te
mai întrebi niciodată dacă istoria se mai poate repeta, ci
când ea se repetă.
• când
valoarea intrinsecă şi extrinsecă, când morala este
prohibită, atare situaţie nu se naşte pentru ca NOI să
preţuim ceea ce este aparent interzis, ci ea există doar
pentru ca EI să se îmbogăţească de pe urma acestei specule.
• noţiunea
este doar o porţiune a unui întreg, pe care din orgoliu,
nu-l recunoaştem a exista.
• mulţi
consideră indulgenţa o virtute. Ea poate fi cu condiţia ca
să aibă o morală. Când o risipeşti, indulgenţa devine
povară.
• firescul
înseamnă să realizezi cât de mult ai de pierdut, că să
cunoşti cât de puţin ai de câştigat.
• când un
popor, o naţiune, priveşte cu jind după omul providenţial
aşteptându-l, pentru maestru, pentru înţelept şi pentru
sfânt, timpurile nu dezvăluie decât exerciţiul vremurilor proverbiale.
• puţini
cunosc că rostuirea omului în astă lume, este de a face din
Om ceea ce Omul poate fi,
şi de a fi ceea ce el trebuie să fie capabil de a deveni. Şi
ce ne împiedică să împlinim acest destin?
• în România
oriunde ai fi, frate întâlneşti numai deştepţi. De astăzi eu
vreau să fiu declarat primul român
prost care există, pentru că am obosit să fac parte dintr-o
naţiune atât de exclusivistă!
• pentru un
războinic, drumul
este mai important decât destinaţia.
• greu îi
este omului să accepte şi să asculte. Abia atunci când se
impune şi este ascultat, se simte cu adevărat în pielea lui.
• când un
împărat cere sacrificiul poporului, poporul trebuie să se
gândească să-şi sacrifice împăratul. Mojicia, nu este o
virtute.
• pe mine
cel mai tare mă înspăimântă omul care sacrifică un popor,
pentru o singură idee.
• un adevăr
odată enunţat, îşi pierde puterea de vindecare, oferind în
schimb celui ce îl deţine, cel mai înalt grad de
complexitate intelectuală şi sobrietate spirituală.
• una dintre
cele mai false idei, este că nu există Diavol. Odată cu
această acceptare, nevoia de Dumnezeu dispare din căutarea
noastră. Acesta este şi începutul unei noi religii
universale: imbecilotismul protestant.
• fereşte-te
de erudiţia exterioară. Orice studiu este interminabil, o
rătăcire nesfârşită.
• adevărul
odată interpretat, duce la cel mai adânc rău.
•
nimic din ceea ce merita să ai, nu se obţine uşor.
•
compromisul este o virtute care trebuie cultivată, şi nu o
slăbiciune demnă de dispreţ.
• unii,
consideră că ar fi bine dacă am avea răspunsuri la toate
întrebările noastre. Dar oare cât de anostă ne-ar fi viaţa,
dacă cu toţii am fi în posesia tuturor răspunsurilor?
• convenţionala morală este falsul şi artificialul exerciţiu,
la o lume care a părăsit binele spontan. Singurul remediu la
această continuă decădere, este întoarcerea la Dao, la
Dumnezeu!
• adevărul
aşezat în pana poetului, devine personal; adevărul în
exerciţiul maestrului, ajunge să fie relativ; doar în mâna
sfântului, a înţeleptului, adevărul se relevă la scara lui
universală.
•
în lumea aceasta există lucruri şi fapte subtile pe care noi
oamenii nu le vedem. Asta nu înseamnă că ele nu există. În
fapt esenţa antrenamentului, constă în a exersa într-atât de
mult, până când ajungi să fii pregătit să vezi, să simţi şi
să foloseşti, lucrurile şi faptele pe care ceilalţi ochi nu
ajung să le vadă.
•
înţelepciunea este echilibrul dintre promisa vorbă şi faptă.
Această stare, cultivată laolaltă cu încrederea reciprocă
între oameni, naşte pacea socială. Nu oare aceasta este una
dintre virtuţile înţeleptului?
•
oamenii
caută să împlinească virtuţile inferioare, înţeleptul relevă
virtuţile superioare.
•
cel ce
urmează pe Dao, iubeşte egal lucrurile şi făpturile lumii.
•
antrenează-te ca să poţi da uitării, tot
ceea ce ţie teamă că ai să pierzi.
• oamenii
apreciază ceva, doar atunci când acel ceva este definitiv
pierdut sau îi lipseşte. Nu oare ăsta este chipul
făţărniciei. Nu oare acesta este semnul bolii şi morţii?
• cel ce
înfrânge pe alţii are forţă; cel ce îşi domină Eul este cu
adevărat puternic; cine îi pricepe pe alţii este înţelept;
cel ce atinge Sinele lui Dao este iluminat.
• nimic nu
rămâne nefăcut şi neîmplinit, de ce să mă preocupe?
• când virtutea
devine o preocupare selectivă, ea se degradează.
• pentru un
veritabil taoist, boala şi moartea reprezintă o autoexcludere de la
mecanismul întregului.
• dacă întreg Cosmosul este guvernat de o utopie, noi
oamenii oare de ce refuzăm evidenţa?
• când omul începe să
preţuiască iubirea şi dreptatea, omul acela se îndepărtează
de Cale.
• existenţa binelui, implică şi dă naştere la rău,
iar prin însăşi dorinţa de a nu eşua în virtute, înţeleptul se poate
îndepărta de Dumnezeu. Doar îndoiala este limanul pe care Dumnezeu
ţi-l ridică din apele naufragiului în propriile-ţi convingeri.
Îndoiala este smerenia care face ca orice copil să se întoarcă
sincer şi curat la tatăl lui. Cine nu plânge nu se smereşte, cine nu
se smereşte nu se curăţă de binele şi răul povară.
• cât timp perla trăieşte în
scoică, singura valoare
generată de perlă este suferinţa.
• făpturile lumii se întorc la
Dao, în măsura asemănării lor.
• inima în care dăinuieşte liniştea, este mintea în
care dăinuieşte înţelepciunea.
• un deget îndreptat spre Lună, nu este Luna însăşi.
• un
lucru oricât de dens este, poate fi tăiat urmându-i golurile.
•
contactul cu Dao nu se face în imaginaţia ta (în viitor), nu se face
în memoria ta (în trecut), ci doar în prezent. Asta anticii şi
străbunii numeau a fi ... intrarea în Cale sau marea unificare cu
Calea.
• este
imposibil să baţi un cui în ceva ce
nu există.
•
dojo-ul nu e locul unde vii să dobândeşti. E locul unde renunţi la
ceea ce crezi că poţi dobândi. O astfel de învăţătură e învăţătura
dăruirii. Doar dăruind vei dobândi cu adevărat.
• cea mai înaltă şi
cea mai subtilă treaptă a Căii este măiestria şi perfecţiunea. Însă
înainte de a dobândi această pricepere, trebuie să dovedeşti înalta
virtute a corectitudinii.
• cel mai greu nu este să înfângi un om, ci o idee.
• desăvârşirea unui spadasin constă în a renunţa a mai urma vocile
interioare. Când un spadasin nu mai cunoaşte păreri personale, se
contopeşte cu CALEA.
• pentru un războinic, instinctul nu reprezintă altceva decât
educarea imprevizibilului.
• eu cred că omul a ajuns aşa cum este, pentru că s-a golit de
bunătate, şi fiinţa lui este golită de asemănare.
• simplitatea este o cale pe care foarte mulţi o refuză, pentru că
este prea simplă.
• pentru foarte mulţi, bătrâneţea, senectutea este vârsta la care
suferi cel mai mult după tinereţe şi viaţă. Pentru mine senectutea
este vârsta când îmi voi putea permite ceea ce tinereţea m-a oprit
să împlinesc.
• în lumea acesta nu există oameni deştepţi şi oameni proşti. Există
doar oameni care gândesc şi oameni care refuză să gândească. Oricum,
gândirea este un lux pe care mulţimea nu şi-o poate permite.
• destul de târziu am înţeles, dar am înţeles, că în astă viaţă, din
toate cele câte îţi sunt date, nu toate îţi sunt de folos.
• cine nu are dorinţe, vede esenţa lucrurilor. Cine are dorinţe,
vede doar manifestarea lor.
• cine are ştiinţa de a se hrăni sănătos din hrana fizică, aşa va
ştii cum să se hrănească din hrana cerului. Că aşa cum înfuleci din
hrana pământului, tot aşa vei înfuleca şi din hrana cerului. Aşa cum
le înghiţi pe cele pământeşti, tot aşa le vei înghiţii şi pe cele
cereşti. Învaţă să mesteci cu răbdare şi mulţumire cele pământeşti,
că tot aşa vei mesteca şi vei umple pântecele cu cele cereşti. Umila
cunoaştere este o artă care se exersează şi nu se primeşte ca dar,
precum pomana îndestulatului către sărac. Aici pe pământ, cerurile
încearcă răbdarea, crezul şi forţa omului, pentru că cerurile nu
sunt un premiu pentru un finiş binemeritat. Este Înălţare, este
Viaţa Veşnică!
• E Pluribus Unum - Că sunt zei care mai trăiesc şi zei care au
murit! Că sunt temple pe care le-am înălţat şi temple pe care le-am
sfărâmat! Toate au pălit în faţa altarul ridicat zeului absolut şi
absurd al acestei lumi: EGO-ul! Cu faţă ascunsă, zeul se arată
poporului prin chipul idolatriei: BANUL - "In God We Trust". Pentru
el, devansăm naturala evoluţie, cucerim golurile spaţiului lăsate ca
precauţie între noi şi restul cosmosului, devastăm planeta etalându-ne
potenţa întru dominarea Materiei, dar ca nişte infantili, nu ne dăm
seama că însăşi Materia ne-a transformat în sclavii propriilor
noastre firi de brute "divine". Suntem bruta ce aspiră la
civilizaţie, rafinament cultural şi artă! Banul trebuia să fie un
mijloc în motivarea performanţei şi susţinerii existenţei umane. Din
păcate astăzi, Banul este scopul omului modern. Suntem divina brută
ce aspiră la civilizaţie, rafinament cultural şi artă!
• spun, că între o brută şi un om, diferenţa este făcută de
aspiraţia ultimului, către artă, cultură, civilizaţie şi rafinament.
Şi mai spun, că foarte mulţi judecă arta marţială ca o poţiune
magică ce transformă bruta în om. Cu fiecare zi care trece, cu fiece
chip care mi se destăinuie şi mi se dezleagă, îmi dau seama că reala
valoare a artei marţiale este aceia că nu lasă OMUL să se transforme
într-o brută!
• când intru într-o mulţime nu uit să repet nişte vorbe memorabile,
care din fericire nu sunt ale mele: cât de multă lume, cât de puţini
oameni!
• absurdul poate fi experimentat de un om, de un grup de oameni, de
o colectivitate mai largită de suflete, de un popor sau de foarte
multe popoare. Cu cât absurdul va fi experimentat la o scara socială
din ce în ce mai mare, absurdul îşi pierde valoarea educativă,
formativă, transformându-se într-o cangrenă a cărui efect
devastator, duce la o ireversabilitate direct proporţională cu scara
la care s-a dezvoltat.
• aspiraţiile tale, nobleţea gândurilor tale, nobleţea acţiunilor
tale vor fi considerate absurde, dacă cei mulţi nu vădesc să le şi
urmeze. Dacă eşti cu adevărat nobil, mai întâi fă-i să te urmeze,
după care dezvăluie nobleţea mulţimii.
• absurdul experimentat la scară individuală, înobilează firea şi
aspiraţiile omului implicat în acest fragil experiment, cu condiţia
ca absurdul să fundamenteze o morală de sine stătătoare şi pentru
cel ce o experimentează, cât şi pentru cel ce detaşat priveşte.
Absurdul demonstrează celui ce îl trăieşte şi îl conştientizează, că
în absurd, infinitul, devine o mărime microscopică, pe lângă masa şi
energia dezvoltată de aceast fantastic fenomen.
• absurdul este o abstracţie, pe care omul l-a transformat în
fenomen cuantificabil. Natura, cosmosul nu cunosc absurdul.
• încerc să fiu mai simplu. Nu pentru că sunt un om complicat, ci
pentru că am înţeles în astă viaţă, că din toate cele câte îţi sunt
date, nu toate îţi sunt de folos. Simplitatea te apropie de esenţă
şi esenţial, dezvăluind Ultima Realitate, ascunsul sens al vieţii,
nearătatul rost al creaţiei. Simplitatea şi simplificarea vieţii e
starea finală la care aspir. Simplitatea e liniştea şi acceptarea în
care mă voi aşeza către cel mai important pas în calea devenirii
mele.
• unul din marile rosturi ale unui dialog este acela că îţi dă
posibilitatea să derapezi controlat de la certitudinile cu care îţi
fundamentezi o părere. Numai dialogul îţi permite să scapi de povara
convingerilor tale.
• atât de multe întrebări, pentru atât de puţine răspunsuri.
• este simplu să ai logică, mai greu este să renunţi la ea.
• atingerea grabnică
a înţelepciunii îşi cere un preţ şi mai mare. Confuzia şi
nefericirea.
• de cele mai multe
ori iubim pentru că urâm singurătatea.
• un om care
întreabă mult, mult mai are până la înţelepciune. Un om care nu se
mai întreabă, nu înseamnă neapărat că este înţelept, ci că de cele
mai multe ori este posibil să fii atins nesimţirea.
• când deteşti
injustiţia, este greu să cultivi corectitudinea.
• "răul" este primul
care urlă ... TOLERANŢĂ! Toleranţa este slăbiciunea unei societăţi
care şi-a pierdut sacra morală şi umana etică.
• cel mai vinovat nu
este cel ce minte, ci cel ce ascultă şi crede.
• la început,
răbdarea este o calitate - târziu ea devine virtute.
• când oamenii
servesc unor oameni, asta se numeşte sclavie. Când omul începă se
servească principiile şi morala, el se eliberează şi se apropie de
înţelepciune. Când omul nostru ajunge să se ridice peste principii
şi morală, omul nostru devine iluminat, cu condiţia ca acţiunea lui
să servească oamenilor.
• când un popor
simte lipsa unui Principe, fii sigur că regula este alta:
Principelui îi lipseşte poporul!
• când un popor cere
mărturie unui om, cere evidenţă. Atunci când acel om cere şi el
poporului recunoaşterea evidenţei, poporul nu face altceva decât să
tacă şi să se facă cu nu observă nimic din cele ce sunt atât de
evidente.
•
chiar dacă în foarte multă miere amesteci puţin căcat, gustul
de căcat rămâne.
• trebuie să
recunosc ceva, suntem o naţiune inteligentă. Din păcate nu ne
foloseşte la nimic.
• când un om fură
mult, el nu resimte niciodată proporţia dezordinii pe care o
declanşează la scară umană şi socială. Când un om fură, conform
legilor echităţilor, şi mai mulţi vor suferi. Dar asta mai are vreo
importanţă?
• când un amărât
fură, el este imediat aspru judecat ca infractor. Când un om prosper
fură cu neruşinare, el devine model pentru viitorii "oameni de
onoare" ai societăţii create.
• corupţia este o
pârghie prin care cei ce fură, aduc la acelaşi nivel de trăire pe
cei ce încă se mai cred cinstiţi.
• mulţi nefericiţi,
confundă inutilitatea gesturilor cu suferinţa.
• în arta păcii şi
iubirii, conflictul este un fenomen încă neînţeles pe deplin.
Măestria în arta păcii şi iubirii constă în a aplica ceea ce alţii
încă se chinuie să înţeleagă.
• În momentul când
renunţi să-ţi mai afirmi raţionala-ţi convingere despre adevăr, abia
atunci înseamnă că ai făcut primul pas pe Calea Adevărului.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
|
|
|